Toni Petrea, optimist înaintea meciului cu Astra: „Suntem 100% apți pentru începerea noului sezon!” + Ce spune despre derby-ul cu Dinamo | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Petrea, antrenorul lui FCSB, este optimist înaintea reînceperii sezonului competițional pentru echipa sa. Acesta a prefațata meciul cu Astra, dar a vorbit și despre cele două partide pe care FCSB le va juca, în luna februarie, contra lui Dinamo.

Partida FCSB – Astra se va juca vineri, de la ora 20:00.

FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 34 de puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Toni Petrea, optimist înaintea meciului cu Astra

Tehnicianul roș-albaștrilor susține că jucătorii lui nu au întâmpinat noi probleme medicale, în cantonamentul de iarnă. Ba mai mult, unii dintre jucătorii cu probleme medicale au revenit la antrenamente cu restul echipei.

„După o vacanță destul de scurtă, dar cred că bine meritată pentru jucători, a urmat această perioadă, la fel de scurtă, de pregătire. Condițiile foarte bune, n-am de ce să mă plâng. Cred că ne-am îndeplinit obiectivele pe care ni le-am propus înainte de a veni aici. Țin să le mulțumesc jucătorilor pentru modul în care au reacționat și au răspuns la ceea ce le-am cerut și nu rămâne decât să aștept nerăbdător începutul sezonului.

Din fericire, nu am avut probleme medicale majore. Chiar jucători cu probleme medicale, mai vechi, au revenit cât de cât lângă echipă, s-au mai antrenat cu lotul și sunt pe un drum bun al programului de recuperare. Deci, cred că suntem 100% apți pentru începerea noului sezon.

Astra este un adversar care a încheiat anul foarte bine, cu niște rezultate foarte bune într-o revenire de formă. Va fi un meci dificil, un meci disputat, ca toate celelalte. Ne așteaptă o perioadă destul de grea, cu jocuri din trei în trei zile, cu o încărcătură atât fizică, cât și emoțională, foarte mare. Trebuie să fim atenți și să încercăm să gestionăm cât mai bine aceste meciuri și să căutăm să obținem cât mai multe puncte”, a declarat Toni Petrea, înaintea meciului cu Astra Giurgiu.

Cât despre cele două meciuri pe care FCSB le va disputa, în luna februarie, contra lui Dinamo, Toni Petrea spune că așteaptă cu interes aceste partide și își dorește să le câștige.

„Aștept cu interes mare (n.r. meciurile cu Dinamo). Indiferent de poziția în clasament, un meci contra lui Dinamo este un derby și cred că toată lumea conștientizează acest lucru. Din păcate, nu putem beneficia de aportul suporterilor în tribune, să fie alături de noi, însă vom încerca să facem totul să ne calificăm mai departe în Cupă și, în campionat, să câștigăm împotriva lor, dar, până atunci, mai avem alte meciuri la care trebuie să ne gândim”, a mai spus Toni Petrea.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×