Toni Petrea (46 de ani) este tot mai aproape să plece de la FCSB, chiar dacă Gigi Becali a declarat că își dorește ca el să rămână pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
După ce FCSB a pierdut cu FC Argeș, scor 0-1, în etapa 29 din Liga 1, iar Toni Petrea a lăsat să se înțeleagă că nu mai are de gând să rămână la vicecampioana României.
Chiar dacă CFR Cluj s-a distanțat la 14 puncte de FCSB, Gigi Becali nu are de gând să îl demită pe Toni Petrea, dar gândurile antrenorului sunt diferite.
Mihai Stoica a vorbit despre situația antrenorului în vârstă de 46 de ani și a transmis că există posibilitatea ca Toni Petrea să nu își mai dorească să continue la FCSB. Totodată, managerul general al vicecampioanei României a transmis că va avea o discuție decisivă cu el după meciul cu FC Voluntari care este programat duminică, ora 20.30.
„Eu nu am vorbit cu el, nu mi-a spus nimic deocamdată. Eu nu iau în calcul ce spun oamenii după meci. Așa cum lui Edi nu-i puteam reproșa când echipa nu avea evoluțiile pe care ni le doream, pentru că lipseau mulți jucători, nici acum nu putem. Chiar dacă nu avem rezultate, nu a fost o evoluție foarte slabă. Toni Petrea a reușit într-un timp foarte scurt să asambleze o echipă într-un alt sistem. Echipa a jucat bine.
Chiar nu știu ce să zic. Nu știu dacă va dori să continue. Trebuie să vorbesc cu el foarte clar. Probabil că după meciul de duminică vom discuta.
Anul trecut am pierdut campionatul și el nu a vrut să mai stea. Ne-am rugat de el, i-am dat timp de gândit. Nu a vrut să mai stea. Gigi nu e genul care să schimbe antrenori, chiar nu e”, a declarat Mihai Stoica la TV Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER