Torje le aruncă mănușa rivalilor după revenirea în Ștefan cel Mare: „Abia aștept derby-ul, să simt atmosfera pe care doar Dinamo știe să o facă!”. Mesajul pentru fani
Mijlocașul Gabriel Torje a mărturisit, vineri, în ziua în care a revenit la Dinamo, că i-a fost dor de fanii echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare și a precizat că așteaptă cu nerăbdare derby-ul cu FCSB.
„Mi-a fost dor de casă. Astăzi, am semnat oficial și m-am întors acasă. Știam că o voi face cândva. S-au vorbit multe, dar am preferat să stau deoparte și să aștept să se clarifice toate lucrurile. Vă spun doar că am venit cu inima deschisă la Dinamo și mi-am dorit să pot juca din nou în roșu-alb. Abia aștept derby-ul, să cânt alături de voi după meciuri și să simt atmosfera pe care doar galeria lui Dinamo știe să o facă. Mi-ați lipsit! Ne vedem pe stadion! Hai, Dinamo! Al vostru câine roșu, Gabi Torje”, a notat mijlocașul, pe pagina sa de Facebook.
În vârstă de 28 de ani, Gabriel Torje a fost împrumutat de la Akhmat Groznîi până la finalul acestui sezon. El a mai evoluat pentru Dinamo între 2008 și 2011, iar de-a lungul carierei a mai jucat pentru alte nouă echipe: CFR Timișoara, Poli Timișoara, Udinese, Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Groznîi și Karabukspor.
Derby-ul Dinamo – FCSB se va disputa duminică, 18 februarie, de la 20:45, pe Arena Națională, în etapa a 25-a din Liga 1.