Tot mai aproape de un nou stadion fabulos în România: proiectul de 140 de milioane de euro avansează!
Alfred Simonis, deputat de Timiș, a anunțat pe rețelele de socializare că lucrările pentru noul stadion din Timișoara vor intra în curând în linie dreaptă.
Lucrările pentru noul stadion din Timișoara intră în linie dreaptă!
Politicianul a dezvăluit pe contul său de Facebook că proiectul a primit avizul Comitetului Tehnico-Economic și dă asigurări că lucrurile decurg în direcția potrivită.
„Suntem cu un pas mai aproape de construirea unui nou stadion la Timișoara, proiectul trecând de Pre CTE (Comitetul Tehnico-Economic). Astăzi am participat la ședința de la Ministerul Dezvoltării pentru a ne susține cauza și a mă asigura că lucrurile merg în direcția pe care cu toții ne-o dorim.
Următorul pas, conform procedurii, este avizarea în Comitetul Tehnico-Economic iar apoi, așa cum a promis premierul, Hotărârea de Guvern și Ordonanța de Urgență. Nu mai pierdem timpul, facem stadion la Timișoara!”, a anunțat Alfred Simonis, deputat de Timiș, pe Facebook.
Vechea arenă „Dan Păltinișanu” are o capacitate de 32.972 de locuri, dar aceasta a fost închisă definitiv la începutul lui 2022, din cauza stadiului avansat de paragină.
Stadionul care se va ridica pe același loc va purta același nume și va fi al doilea cel mai scump al României, după Arena Națională! Noua arenă va atrage o investiție de 140 de milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean Timiș acuza Guvernul că amână demararea proiectului
În urmă cu două luni, Alin Nica îl acuza pe Marcel Ciolacu și implicit Guvernul că ar amâna demararea proiectului noului stadion din Timișoara.
„Pachetul de măsuri fiscale asumat de premierul Ciolacu pentru reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar include erori materiale, legislaţie necorelată, grave greşeli de strategie şi, ceea ce este foarte dureros pentru noi, amână construirea noului stadion multifuncţional la Timişoara.
Am semnalat oficial această situaţie inacceptabilă şi am solicitat corectarea altor neajunsuri cuprinse în propunerea actualului premier.
Consiliul Judeţean Timiş a făcut toate demersurile şi a îndeplinit toate condiţiile pentru realizarea stadionului, investiţie întârziată în mod repetat de la Bucureşti. De doi ani cuprindem în bugetul judeţului bani pentru demolare şi pentru pregătirea terenului, însă, fără o hotărâre de guvern, nu se poate nici demola, nici construi în loc.
Studiul de fezabilitate pentru noua arenă este finalizat şi cred că este absurd să fie oprită investiţia, în condiţiile în care s-au alocat deja sume consistente în această direcţie, iar comunitatea aşteaptă şi are nevoie reală de infrastructură sportivă.
Consiliul Judeţean Timiş este pregătit să ducă mai departe proiectul stadionului şi sper că alături de mine se vor mobiliza grupurile şi instituţiile interesate să susţină public acest punct de vedere. Timişoara şi Timişul, sportivii, copiii, familiile din tot judeţul merită stadionul aşteptat de ani de zile”, a scris Alin Nica pe Facebook.