Fostul atacant al roș-albilor, Claudiu Vaișcovici, e alături de asociația suporterilor din Peluza Cătălin Hîldan și a anunțat care e planul galeriei „câinilor” în privința implicării în administrația clubului.
„Sunt cam încurcate lucrurile la Dinamo. Eu cred că până la urmă nu o să vândă domnul Negoiță, dar ușor, ușor, se vor implica suporterii. Am fost și eu la o discuție cu suporterii din Peluza Cătălin Hîldan, asociația se va numi de acum încolo ‘Doar Dinamo București’, adică DDB.
Se vrea să avem cam 20 la sută acțiuni și drept de vot. Toți vom contribui financiar, nu e o sumă mare anual, mai mică de 400 de lei. Vor participa și foști sportivi dinamoviști, și oameni de afaceri. Vrem să hotărâm și noi, dacă e bine sau nu e bine, în ceea ce se vrea la Dinamo”, a spus fostul atacant la Sport Total FM.
Apoi, a anunțat că nu există un conflict cu Asociația Dinamoviști Pentru Dinamo, proiectul pornit de actorul Răzvan Oprea și susținut de fosta glorie a echipei din „Ștefan cel Mare”, Cornel Dinu. „Nu e o chestie că e război, pot veni și ei (n.red.- ADPD)…să aibă drept de vot. Cred că vor fi cam cinci voturi în Consiliul de Administrație, această asociație are acceptul domnului Negoiță”, a explicat Vaișcovici.
Între cele două grupări, DDB și ADPD, relațiile sunt totuși tensionate, cei din galerie fiind acuzați că au vrut să le fure proiectul primilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER