Tragedie pentru Timișoara fotbalistică! Poli și Ripensia au retrogradat din Liga 2, iar vineri seara bănățenii au pierdut și un suporter special: fostul viceprimar Adrian Orza a încetat din viață la doar 54 de ani, în urma unui infarct.
Cunoscut de aproape toți ultrașii din peluză, dar și de fanii obișnuiți, Adrian Orza a ținut mult la Poli Timișoara, pe care a încercat mult să o ajute din postura de viceprimar, în mandatele lui Gheorghe Ciuhandu.
Fost ofițer de presă al bănățenilor, Levente Balint l-a cunoscut bine pe Adrian Orza și a remarcat că politicianul era extrem de popular, din moment ce urmărea meciurile printre suporterii care populau în număr mare arena „Dan Păltinișanu”.
„Un lucru este clar în ceea ce îl privește pe Adrian Orza: a fost un foarte mare polist. Mereu evoca amintirile pe care le-a avut de la meciurile simbol ale lui Poli, de exemplu eliminarea lui Celtic din anii ’80. Îmi aduc aminte că venea în tribune în anii 2000, la meciurile lui Poli. Ulterior, a făcut tot ce a putut din postura pe care a avut-o (n.n. viceprimar al Timișoarei) ca să ajute Poli”, a spus Levente Balint, pentru ProSport.
La doar câteva ore de la dispariția lui Adrian Orza, Poli s-a făcut de râs cu Metaloglobus: a cedat cu scorul de 0-5 și a încheiat pe ultimul loc play-out-ul din Liga 2.
Adrian Orza a iubit Poli de mic copil și, cu siguranță, ceea ce s-a întâmplat în acest sezon i-a provocat o tristețe profundă.
În 2011, în perioada în care Poli juca în Liga 2, Adrian Orza dădea asigurări că echipa „nu are cum să dispară”. Dintr-o formație de top a României, Poli era în pericol să dispară de pe „harta” fotbalului românesc, pe vremea când Marian Iancu era (încă) în Banat.
„Noi am susținut Poli din bună credință, nu din motive electorale. Orice s-ar întâmpla, Poli nu are cum să dispară. Eu, domnul Iancu, domnul Ostaficiuc, cu toții suntem vremelnici. Oricine poate fi înlocuit”, spunea Orza, în 2011.
Fostul viceprimar și fan înfocat al lui Poli nu l-a avut niciodată la inimă pe Marian Iancu, chiar dacă acesta a dus Timișoara la un pas de grupele Champions League. „Marian Iancu trebuie să dispară din peisajul fotbalistic timișorean. Eu le-am spus tuturor, domnului Robu, domnului Ostaficiuc, domnului Bojin, să facem front comun și să renunțăm la acest personaj, pentru ca orice șansă de reabilitare a acestui club, atâta timp cât va orbita Marian Iancu în el și în jurul lui, va fi compromis. Poli trebuie să înceapă un proiect nou, în afara acestui personaj”, afirma Orza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER