CFR Cluj l-a transferat pe Tudor Buțan (26 de ani, foto stânga), unul dintre cei mai buni jucători de FIFA din România.
Clujenii intră în rândul echipelor ce și-au achiziționat jucători de FIFA și au dat lovitura cu Tudor Buțan, jucător care face parte din naționala de FIFA selecționată de către Federația Română de Fotbal.
Acesta va fi prezentat oficial duminică.
Jucătorul de FIFA Tudor Buțan a absolvit Facultatea de Cibernetică la ASE, lucrează ca programator într-o companie multinațională și este foarte pasionat de ceea ce face acum.
Acesta organizează ocazional turnee de FIFA și are un canal de Youtube, unde a adunat aproape 30.000 de abonați. Este printre cei mai buni vloggeri pe domeniul său.
Tudor este prieten bun cu Ștefan Radu, Cornel Predescu și Cristi Pulhac, iar cel din urmă chiar a apărut într-un video filmat de către tânărul gamer.
Universitatea Craiova a fost prima echipă din România care și-a achiziționat un jucător profesionist de FIFA, pe Dan Buzărnescu, în septembrie 2019. Acesta este campion național la FIFA și căpitan al echipei naționale.
Clubul din „Ștefan cel Mare” este reprezentat deja de către o echipă, VFC Dinamo București. „Câinii” i-au acordat încredere lui Andi Stoica la Bucharest Gaming Week, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de FIFA din România.
Prima întâlnire dintre cei doi, la Bucharest Gaming Week, în noiembrie 2019, s-a încheiat cu victoria olteanului, scor 8-0 la general (3-0 și 5-0). S-a jucat pe sistemul cel mai bun din trei meciuri.
Și FCSB are jucător de FIFA. În luna ianuarie a acestui an, l-a adus pe Emil Constantinescu, în vârstă de 20 de ani.
Conducerea clubului l-a dus pe tânăr în vestiar, să îi cunoască pe adevărații jucători de fotbal de la FCSB, pe care i-a și provocat la un meci de FIFA.
Surprinzătoare a fost însă decizia celor de la Academica Clinceni de a transfera un jucător de FIFA. Andrei Andreescu a fost prezentat oficial joi, pe pagina de Facebook a clubului ilfovean.
„E o idee bună că au introdus Liga 1 în FIFA 20 și sper să țină, pentru că, de ce nu, și noi să urcăm ca țară, să fim acolo unde sunt toți. Sunt foarte curios și entuziasmat și aș vrea să văd cum vor decurge competițiile acestea la noi. Ținând cont că LPF va organiza, cred că va fi ceva tare, nu precum turneele pe care le organizăm noi la săli de jocuri și pe care le vezi mereu”, a spus Andrei Andreescu, pentru pagina de Facebook a clubului.
Sursă foto: FRF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER