Transfer senzațional reușit de Mititelu! Un fost fotbalist de la Universitatea Craiova a semnat în urmă cu puțin timp
Adrian Mititelu l-a convins pe Ovidiu Dănănae (32 de ani) să evolueze în Liga 4 pentru FC U Craiova. Fundașul dreapta trecut pe la Universitatea Craiova, FCSB, dar și CS U Craiova s-a alăturat proiectului fostului său patron.
FC U Craiova s-a înțeles cu Ovidiu Dănănae, care se va lupta pentru promovarea în Liga 3: „Astăzi, 25.08.2017, FC Universitatea Craiova a încheiat un contract cu Ovidiu Dănănae. Bine ai revenit, Ovidiu!”, este mesajul publicat pe Facebook de FC Universitatea Craiova.
Ovidiu Dănănae a făcut parte din lotul Universității Craiova, în momentul dezafilierii formației din Bănie. Pe atunci, Adrian Mititelu avea sub contract fotbaliști precum: Ștefan Bărboianu, Alin Buleică, Florin Costea, Mihai Stoica, Valerică Găman, Andrei Prepeliță, Ovidiu Dănănae, Mihai Roman sau Julius Wobay.
Dănănae a fost considerat o bună bucată de vreme unul dintre cei mai promițători fundași dreapta români, dar cariera sa a intrat pe o pantă descendentă odată cu accidentarea gravă dintr-un amical disputat între Ungaria și România.
De-a lungul carierei, Dănănae a jucat la: CSM Școlar Reșița, Universitatea Craiova, Tom Tomsk, Steaua, CS Turnu Severin, Apollon Limassol, CS U Craiova și Sportul Snagov.
50.000 de euro a ajuns să valoreze Dănănane la 32 de ani.