Transfer surpriză pentru Tibi Bălan! Tibi Bălan se antrenează cu Rapid
La primul antrenament din această vară vor lua parte și opt jucători noi, printre care Tibi Bălan, Firțulescu sau Bogdan Pătrașcu.
Veteranii așteaptă clarificarea situației dintre Cristescu și Copos, iar apoi se vor prezenta la antrenamente
Rapid nu a primit licența pentru noul sezon, iar sezonul viitor ar trebui să joace în liga secundă. Totuși, „feroviarii” ar putea rămâne în primul eșalon dacă pe 5 sau 6 iulie, atunci când Comitetul Executiv se va întruni, se va păstra sistemul competițional de 18 echipe. „După ultimul Comitet Executiv, absolut toate cluburile din Liga I, atât cele care nu au îndeplinit criteriul sportiv (retrogradatele), cât și cele care nu au îndeplinit condițiile de licențiere trebuie să fie pregătite”, le-a dat speranțe rapidiștilor, zilele trecute, Mircea Sandu. La auzul acestor vești, giuleștenii n-au mai zăbovit și au hotărât să reia pregătirile mai devreme decât oricare altă echipă de la matineu. Astfel, Marian Rada și-a chemat astăzi elevii, de la 18:00, la ProRapid.
Se pleacă, dar se mai și vine
Totuși, la reunirea de astăzi, de la ora 18:00, vor absenta șase jucători importanți, în frunte cu Ovidiu Herea, atacantul fiind deja înțeles pentru un transfer la FC Sion. Ceilalți sunt Grigore, Grigorie, Voicu, Abrudan și Oros, fotbaliști care așteaptă ca negocierile dintre Cristescu și Copos să se definitiveze. În aceeași situație se află Pancu și Alexandru Ioniță, jucători care și-au încheiat contractele, iar acum vor să vadă dacă se vor semna actele între cei doi oameni de afaceri, iar apoi vor negocia noi înțelegeri. Vestea bună este că, pe lângă tinerii rapidiști, astăzi, vor mai veni la antrenament opt jucători noi. Trei sunt de la Sportul: Daniel Lung, Răzvan Patriche și Octavian Ormenișan, iar alți doi au trecut în carieră prin Regie: Tibi Bălan și Bogdan Pătrașcu.
Nu a fost bun pentru Dinamo, încearcă la Rapid
Mai sunt așteptați Dragoș Firțulescu de la FCM Târgu Mureș, Florentin Matei, jucător ce a dat probe în această vară la Dinamo, dar și Alexandru Iacob, fost junior la Steaua. Pe lângă cei opt, rapidiștii mai caută încă un atacant pe care speră să-l găsească zilele viitoare.
Dacă actele pentru vânzarea Rapidului vor fi semnate până în ora 18:00, noii patroni ai alb-vișiniilor vor veni la antrenamentul de la ProRapid
107 jocuri are Tibi Bălan în Liga I și un total de 25 de goluri
14 goluri a marcat Bogdan Pătrașcu în Liga I , în cele 57 de meciuri bifate