Laszlo Dioszegi caută în aceste zile un atacant pentru întărirea echipei pregătite de Cristiano Bergodi. Oficialii lui Sepsi au negociat cu Mamelodi Sundows pentru transferul lui Pavol Safranko.
Jucătorii lui Sepsi se află în vacanță, dar nu și membrii staff-ului administrativ, cei care în aceste zile lucrează la campania de achiziții pentru noul sezon.
După perfectările transferurilor lui Ion Gheorghe și Rareș Ispas, oficialii celor de la Sepsi caută acum și un atacant. ProSport v-a informat în urmă cu câteva zile că șefii actualei câștigătoare a Cupei României au intrat în negocieri pentru achiziționarea lui Pavol Safranko, fotbalist care acum se află la Mamelodi Sundows, dar în trecut a mai jucat la Sepsi.
ProSport a aflat că Sepsi a încasat pentru transferul lui Safranko la Mamelodi Sundowns 300 de mii de euro și dorește să îl readucă la echipă sub formă de împrumut.
Însă, oficialii formației din Africa de Sud nu sunt de acord cu această variantă și le-au transmis celor de la Sepsi că îl pot lua înapoi pe fostul lor jucător doar pentru un transfer definitiv, și doar dacă vor achita 100.000 de euro. Surse din anturajul fotbalistului ne-au dezvăluit că șefii echipei din Africa de Sus vor să scape de Safranko deoarece acesta nu se află în grațiile antrenorului.
Laszlo Dioszegi a comentat pentru ProSport: „Da, este adevărat. Îl vrem pe Safranko, însă i-am comunicat deja în ce condiții îl putem transfera la noi. Nu ne permitem să dăm, din păcate, bani pe el pentru un transfer definitiv, dar așteptăm să vedem dacă poate să își rezolve singur situația de la Sundowns, din prima ligă din Africa de Sud, iar dacă obține un acord din partea clubului pentru un împrumut, atunci noi îl luăm la Sepsi. Dacă nu se poate sub formă de împrumut, atunci ne vom orienta către un alt atacant”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER