Gabriel Torje și-ar fi dorit să se întoarcă în culorile lui Dinamo, însă nu a existat o ofertă pentru el. Fosta mare speranță a „câinilor” regretă că nu a fost sunat de nimeni din conducerea dinamovistă, mai ales în contextul în care se afla liber de contract.
Ultima echipă pentru care a jucat Torje este Sivvaspor, liderul din prima ligă turcă, însă, de 6 luni, Torje nu are angajament.
„Niciodată să nu spui niciodată. M-aş fi întors la Dinamo oricând dacă m-ar fi contactat cineva. Însă după ultimul episod, chiar nu m-a sunat nimeni, ştiind că sunt jucător fără contract„, a declarat Gabi Torje pentru gsp.ro.
Totodată, jucătorul a comentat situația grea prin care trece clubul din „Ștefan cel Mare”: „Este greu şi trece printr-un moment greu. Şi nu este doar de acum, este de doi-trei ani. Sper să îşi revină cât mai repede şi Dinamo să fie acolo sus unde îi e locul. (n.r. – te surprinde că s-a ajuns până aici?) Orice este posibil este în România. Au retrogradat şi au ajuns în faliment echipe de tradiţie şi nu numai. Însă până la urmă, Dinamo a fost salvată şi a rămas în Liga I. Chiar dacă nu se bate la campionat, nu a ajuns ă ia totul de la zero, din ligile inferioare”, a mai punctat mijlocașul trecut și pe la Udinese și Granada.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER