Transferul lui Alexandru Chipciu de la Steaua la Anderlecht a fost văzut ca o adevărată gură de oxigen pentru FC Brașov. „Stegarii” se confruntă cu mari probleme financiare, sunt aproape de dispariția completă, iar cele 750.000 de euro pe care Steaua trebuie să le restituie ar putea însemna salvarea. A apărut, însă, o problemă tipic românească, iar oficialii brașoveni afirmă că Valeriu Argăseală le-a transmis că plata este blocată.
În prima etapă a noului sezon de Liga 2, FC Brașov s-a deplasat la Sfântu Gheorghe, unde a învins cu 3-2, iar la finalul partidei managerul Paul Enache a vorbit despre situația banilor de pe urma transferului lui Chipciu și a dezvăluit că a apărut o problemă. FC Argeș cere un procent pentru formarea fotbalistului, suficient pentru ca Vali Argăseală să-i transmită lui Enache că plata este blocată: „Așteptăm în continuare banii de la Steaua pentru Chipciu, dar din ce am înțeles Argeșul a intervenit, prin Tănase Dima, care cere un procent de formare, deși acesta a fost plătit de clubul nostru, astfel plata este blocată, conform domnului Argăseală”, a spus Enache, la Sport Total FM.
Cei 750.000 de euro trebuie să ajungă la FC Brașov ca urmare a faptului că Ioan Neculaie a cerut 25% dintr-un viitor transfer al mijlocașului în momentul în care l-a vândut la Steaua. Se întâmpla în 2011, când FC Brașov îl vindea pe Chipciu la Steaua pentru 1,2 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER