Valeriu Iftime nu ar nu spune unui transfer al lui Constantin Budescu la FC Botoșani, dar e conștient că fostul internațional e greu de adus în Moldova.
Deși nu se mai află la prima tinerețe, Constantin Budescu, 33 de ani, este unul dintre cei mai doriți fotbaliști din Liga 1. Aflat în plină recuperare după o accidentare într-o partidă a lui FC Voluntari, Budi nu duce lipsă de oferte.
Valeriu Iftime a vorbit pentru ProSport despre posibilitatea aducerii la FC Botoșani a lui Budescu, dar a spus clar că nu prea își permite să viseze la o achiziție care este greu de realizat.
Valeriu Iftime consideră că Budescu nu este un jucător care să accepte un salariu mai mic, dar că nici nu crede că vrea să mai plece prea departe de locul în care locuiește împreună cu familia sa.
„Hai să fim serioși: cine credeți voi că nu și l-ar dori pe Budescu la echipa lui? Eu îl vreau, dar vă spun sincer că nici nu îmi permit să visez la un jucător ca el, deoarece nu e bine să visezi la jucători pe care nu prea îți permiți să îi transferi la tine. Iar din câte știu eu el se va duce la Petrolul, nu este așa?
Eu parcă așa am aflat. Însă, până la transferuri noi mai avem acest baraj de jucat, iar eu sper că de această dată băieții lui Marius Croitoru se vor concentra și vor câștiga în cele din urmă un meci important. Din păcate, în acest sezon noi am cam pierdut meciurile importante. Nici nu vreau să mă mai gândesc la ele. Important este ce vom face la Craiova, iar eu îmi doresc să câștigăm și să mergem în cupele europene”, a spus Valeriu Iftime pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER