Rapidul vrea să dea lovitura în anul centenarului și să obțină o clasare în Superligă cât mai sus.
După venirea lui Dan Șucu în cadrul acționariatul clubului, echipa a reușit o serie de transferuri remarcabile pentru nivelul primei divizii.
Totuși, Adrian Mutu speră în continuare ca șefii din Giulești să-i mai aducă un atacant pentru a îi crea concurență lui Jakub Vojtus.
Rapid a început fulminant perioada de transferuri din această vară, în Giulești venind nu mai puțin de patru fotbaliști.
Este vorba despre Florin Ștefan și Valentin Costache, ambii veniți de la CFR Cluj, Andrei Ciobanu de la Farul Constanța și Paul Iacob de la Chindia Târgoviște.
Adrian Mutu, antrenorul echipei, le-a mai cerut patronilor un mijlocaș polivalent, dar și un atacant.
Rapidiștii caută de ceva timp un atacant de marcă pentru a-l aduce pe Giulești. S-a vorbit foarte mult despre aducerea unuia dintre George Pușcaș, Sergiu Buș, Florin Andone sau Kevin Luckassen.
Doar că, Pușcaș este curtat intens de către Cagliari, Sergiu Buș este aproape de UTA, iar Luckassen se pare că cere un salariu foarte mare, însă giuleștenii continuă negocierile.
Andrei Vochin, oficial al Federației Române de Fotbal, a analizat posibila venire atacantului olandez. Acesta consideră că ar fi un risc mult prea mare pentru Rapid aducerea lui Luckassen pentru un salariu de peste 12.000 de euro.
„Cu siguranţă că da, de aia trebuie să fii foarte atent cand alegi, un jucător care face 12.000 – 14.000 de euro pe lună… pentru fotbalul românesc e uriaş salariul, e un risc mare, dar dacă îşi iese…”, a declarat Andrei Vochin, pentru Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER