Transferul momentului pentru Steaua. Atacantul spaniol a ajuns în România și va semna cu echipa din Ghencea!
Steaua a făcut un transfer de ultimă oră pentru ceea ce o așteaptă în Liga 2: roș-albaștrii l-au adus pe spaniolul Nacho Heras.
Atacantul a ajuns de curând la București și foarte probabil ar urma să fie un om de bază pentru formația pregătită de Daniel Oprița.
Roș-albaștrii au mai legitimat, la începutul acestui an, un argentinian (fundașul central Kevin Ceceri) și o aripă stânga, ibericul (Pau Miguelez).
Steaua, transfer de ultimă oră! L-a luat pe Nacho Heras
Nacho Heras și-a reziliat contractul cu Huelva și a ales să joace în Liga 2. Asta chiar dacă Steaua tremură pentru play-off și încă nu știe când ar putea să promoveze în Superliga.
Vârful ar fi trebuit să semneze săptămâna trecută, însă abia acum urmează să se realizeze transferul oficial, după cum scrie GSP.
Dezvăluiri despre negocierile dintre Heras și Steaua au fost oferite în exclusivitate de ProSport.
Bogdan Chipirliu vrea la Gloria Buzău, dar Steaua nu-l lasă gratis
După transferul fotbalistului spaniol, Bogdan Chipirliu ar vrea să plece la Gloria Buzău, echipă cu drept de promovare în Superliga.
Doar că Steaua nu vrea să se despartă gratis de unul dintre cei mai valoroși jucători din lot, iar problema este reprezentată de clauza de reziliere, care e de 500.000 de euro, conform sursei citate.
„Ce treabă am eu cu CSA-ul? CSA-ul va fi desființat! Nu mai au motiv ca să dea salarii, să facă alte contracte cu jucătorii. Ei nu se pot asocia cu nimeni pentru că sunt proprietate publică. Ei nu pot face parteneriat public-privat, pentru că sunt o societate publică.
Ca atare, ei pot doar să o ia de la zero, ce a făcut Babiuc și miniștrii de atunci. Să o ia, să o predea, dar nu la un privat. Dacă o dau la un privat, trebuie să ia hotărâre de guvern de vânzare și să se facă licitație, nu așa!
Și atunci ei trebuie să facă o asociație sportivă non-profit cu toate gloriile care zic ei. Aia se numește asociație privată și ca să preia numele, trebuie ca această asociație creată care a preluat totul… Bine, e și o discuție aici: dacă a preluat să vedem de ce preia?! Cum preia? Că nu mai poate să preia gratuit.
Au o chestiune care-i încurcă rău de tot. Au făcut evaluarea la marca Steaua 36 de milioane de euro, 3,6 milioane pe an. Ei numai pot crea asociația aia, pentru că ea să joace cu Steaua trebuie să dea 3,6 milioane pe an la CSA, care e proprietate publică a statului!”, spunea Gigi Becali.