FCSB a început cu stângul noul sezon din Liga 1, iar Cristian Daminuță i-a reproșat lui Mihai Stoica transferurile făcute de roș-albaștri în această vară.
Stipe Vucur și Zdenek Ondrasek au fost ironizați de Daminuță, într-o discuție pe care acesta a avut-o pe Facebook cu conducătorul de la FCSB.
Zdenek Ondrasek (32 de ani) s-a despărțit de Viktoria Plzen, în această vară, după doar un sezon bifat în tricoul formației din Cehia.
Criticat de Gigi Becali, Ondrasek a fost criticat dur și de Daminuță, care e deja convins că atacantul va pleca repede de la FCSB.
”Că vindeți pe 10 milioane, nu contestă nimeni, din contră, chiar mă bucur, vezi că alții pe la 22 de ani sunt campioni europeni și valorează zeci de milioane de euro. Dintre toți atacanții, l-ați luat pe cel mai slab din lume. Și ca să mă pronunț în vederea valorii acestui jucător de fotbal, nu-mi trebuie 20 de meciuri, am nevoie de 10 minute ca să văd ce știe și ce poate. Drept dovadă o să-mi permit să-ți scriu peste o lună, când deja o să fie cu bagajele făcute. Sunt microbist și mai și simpatizez cu culorile voastre”, a scris Cristian Daminuță, pe Facebook.
Fostul fotbalist al lui Poli Timișoara l-a criticat dur și pe Stipe Vucur.
„Apropo, fundașul de se încalță cu fesul (n.r. Stipe Vucur), unde l-ați găsit? Meme, părerea mea e că, totuși, reprezentați cea mai galonată echipă din țară. An de an transferați spuma țării, iar băieții ăia cu datorii uriașe (n.r. CFR Cluj) ridică trofee. Atunci unde e problema? Întreb și eu”, a scris Cristian Daminuță, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER