Meme Stoica a povestit despre un moment foarte important din viața lui, în care s-a transformat din păcătos în credincios. Oficialul celor de la FCSB a dezvăluit care a fost cumpăna care l-a făcut să se îndrepte spre Dumnezeu.
Astfel, Meme Stoica a declarat că momentul de răscruce pe care l-a trăit l-a făcut să ia mai multe decizii radicale.
Meme Stoica a dezvăluit că și-a întors fața către Dumnezeu în momentul în care a fost pus la grea încercare. Oficialul celor de la FCSB a povestit că a simțit nevoia să ceară ajutorul divinității în momentul în care a aflat că Teodora, fiica sa, s-a confruntat cu probleme de sănătate.
Chiar dacă situația s-a îmbunătățit între timp, acesta a declarat că merge frecvent la Biserică, pentru a mulțumi.
„Aia a fost întoarcerea mea! (n.r. când a aflat că fiica sa, Teodora, a avut probleme de sănătate) Am fost un moment de răscruce. A fost momentul în care am fost îndreptat spre calea credinței. A fost momentul schimbărilor radicale din viața mea. Ceva mai important pentru mine nu era, decât ca fata mea să se însănătoșească. Doar că, acum merg pentru a mulțumi”, a spus Meme Stoica Stoica, la „Prietenii lui Ovidiu”.
Meme Stoica nu este singurul credincios din staff-ul celor de la FCSB. Acesta a dezvăluit că atât Elias Charalambous cât și Mihai Pintilii obișnuiesc să meargă la biserică și că au fost, după sărbătorirea titlului, la Sfântul Munte Athos.
Totodată, Meme Stoica a mai declarat că obișnuiește să meargă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică, indiferent de locul în care se află.
„O să dezvălui ceva ce lumea nu știe. După sărbătorirea titlului, Charalambous și Pintilii au plecat pe Sfântul Munte Athos. Au făcut asta și în decembrie. Nu au vrut oamenii să spună că au fost acolo, au fost la un schit la Vatoped, iar starețul de acolo, care este un om foarte puternic, este cipriot. Foarte mulți creștini români ajung la Vatoped.
Charalambous nu putea să mizeze asta (n.r. că este foarte credincios). Nu știa că va ajunge la noi. Și eu merg în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, de cinci ani mi-am schimbat stitlul de viață. Asta a fost una dintre marile schimbări din viața mea.
Am eu duhovnic care este starețul unui schit din București. Dacă nu merg acolo, merg în altă parte unde sunt. A devenit foarte importantă pentru mine participarea activă la această slujbă”, a mai declarat Meme Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER