„Trebuia doar să-mi iau viza, era făcută!” Dezvăluire spectaculoasă a lui Hagi. Unde trebuia să ajungă
Gheorghe Hagi este cu siguranță cel mai iubit jucător străin din istoria lui Galatasaray, după cinci ani fabuloși pentrecuți în Turcia, încununați cu obținerea Cupei UEFA și a Supercupei Europei, în 2000.
Totuși, traseul lui Hagi în fotbal ar fi putut fi cu totul altul, în condițiile în care, înainte de a ajunge la Galatasaray, „Regele” a fost la un pas să ajungă în Mexic, unde se înțelesese deja cu o formație. Dezvăluirea a fost făcută chiar de Hagi, care a precizat că și transferul la Barcelona a fost în „pericol”, din aceleași motive. Englezii de la Tottenham îi propuseseră un contract pe patru sezoane, în 1994, pe care a fost la un pas să-l accepte.
„Era Mexic prima oara, era deja și facută (n.r. mutarea în) Mexic, la o echipă, nu-mi mai aduc aminte (numele). Trebuia doar să-mi iau viza.
Mexic și dupa aceea Galata. Am avut Tottenham înainte de Barcelona, patru ani contract
Cel mai mare lucru pe care mi l-a zis Popescu a fost: ‘Gicane tu știi că noi am fost doi romani la Barcelona, din patru străini. Și acum ne chinuim să ajunga din 10, 15 unul nu știu pe unde’. Și noi pe vremurile alea unde erau patru străini, doi erau din România. Îți dai seama cât de buni eram, probabil.„, a declarat Hagi la Dolce Sport.