Trei concluzii după Rapid Viena – FCSB, 3-1. Premoniția lui Dică, apărarea cea de toate zilele și sprintul „orb”
FCSB a pornit drumul spre Austria, pentru meciul cu Rapid Viena din turul play-off-ulul Europa League, cu un singur scop în minte. Rezultatul pozitiv care să-i permită luxul de a tranșa soarta calificării pe Arena Națională, în fața a zeci de mii de spectatori. Vicecampioana României a pierdut până la urmă, cu 3-1, iar acum va trebui să întoarcă rezultatul la București dacă vrea să simtă din nou aerul tare al grupelor europene, după ce anul trecut a jucat în 16-imile de finală ale competiției, de unde a fost eliminată de către Lazio.
ProSport prezintă trei concluzii după meciul mai puțin reușit al vicecampioanei României:
Premoniția lui Dică
FCSB a început slab meciul, jucătorii au părut deconectați de la miza partidei, iar acest lucru avea să coste scump încă din start. Antrenorul Nicolae Dică avertiza încă de la conferința de presă premergătoare jocului în ceea ce privește forța ofensivă a lui Rapid Viena și în special a lui Christoph Knasmullner. De doar patru minute a avut nevoie mijlocașul austriecilor ca să-i demonstreze lui „Nic” că a avut motive întemeiate de teamă. Pe contraatac, după o ocazie ratată de FCSB, Rapid Viena a făcut șah-mat apărarea roș-albastră și Knasmullner, scăpat de fundași, a lovit letal.
„Cei trei din atacul lui Rapid Viena sunt foarte importanți pe faza ofensivă. Nu ne-am luat măsuri speciale pentru fiecare jucător, dar ne-am luat măsuri speciale pentru echipa Rapid Viena, pentru jocul lor. Am făcut un antrenament special pentru a-l bloca pe cei de la Rapid Viena și sper să reușim să facem acest lucru”, a spus Dică la conferința de presă dinaintea meciului.
Mai mult, ca să completeze spusele antrenorului de la FCSB, Knasmuller a livrat și o pasă decisivă la golul doi, marcat de fundașul Sonnleitner. Din corner, mijlocașul lui Rapid Viena l-a găsit perfect pe colegul său, care a reluat nestingherit în plasa porții lui „Pufi” Bălgrădean, dintre fundași. În plus, decarul Murg s-a făcut remarcat la ultima reușită. L-a „amețit” bine de tot pe Stan în dreapta atacului austriecilor, apoi a centrat puternic și Bălgrădean nu a putut reține. Goalkeeperul roș-albaștrilor a respins în față, iar Schwab a venit tare din spate și a tras de la marginea carelui, „Pufi” nereușind să respingă.
Apărarea cea de toate zilele sau sprintul „orb”
Problemele din banda stângă a defensivei l-au făcut pe Becali să apeleze la un transfer de urgență. L-a adus pe Stan de la Astra pentru a fi direct titular în meciul cu Rapid Viena. Benzar, Planic și Bălașa au rămas în echipă, ca la meciurile cu Rudar și Hajduk. Doar că evoluția lor nu a fost aceeași. În special a fundașilor centrali. Planic și Bălașa au greșit mult în prima repriză, la ambele goluri marcate de austrieci. Plasament greșit, multe erori, pase scurte greșite și inexactități. Pe scurt, panică. Un lucru mai puțin așteptat la un cuplu de fundași centrali care joacă deja de ceva timp împreună. Dică i-a trezit la cabine, căci după pauză Planic și Bălașa și-au revenit.
Totuși, în condițiile în care Becali aleargă să transfere căpitani și a anunțat aducerea lui Zlatinski, defensiva ar trebui să primească și ea întăriri, în condițiile în care în Europa League experimente de genul Junior Morais fundaș cental – ca la meciul cu Sepsi (2-0) -, nu vor da același randament. Problemele din apărarea FCSB au fost vizibile și la alte partide de campionat sau Europa, în special la fazele fixe. FCSB marchează multe goluri, în acest sezon reușind deja să înscrie de 21 de ori, dar a și scos mingea din plasă de nouă ori. Perioada de transferuri se apropie de final și, cu alte ținte în minte, e greu de crezut că Becali va mai aduce un fundaș central care să-i facă viața mai ușoară lui Dică.
Adversar de bătut. Rapid Viena poate fi învinsă, calificarea poate fi obținută la București!
Chiar dacă scorul nu sugerează asta, Rapid Viena nu a arătat, în meciul din Austria, ca o echipă de neînvins, precum au fost Manchester City sau Sporting Lisabona în ultimii ani, în play-off-ul Ligii Campionilor. FCSB a ratat multe ocazii mari în repriza a doua, a lovit de două ori bara, iar austriecii au avut în portarul Strebinger un adevărat înger păzitor, care a scos multe mingi grele și a menținut echipa, la care e legitimat și Andrei Ivan, cu un avantaj bun pe tabelă.
Gigi Becali a exclamat după meci, necăjit de înfrângere, că FCSB se poate califica la București. Are nevoie doar de o schimbare vizibilă de atitudine: „Șansele de calificare sunt 60% pentru noi, 40% pentru ei. Ziceam 50-50, dar asta e o echipă prea slabă. Nu ne poate scoate. Nu o să mai joace Moruțan, e emotiv. Le dăm patru la București. Man nu prea a mișcat… O să găsim o formulă de echipă care să marcheze. O să vină și Tănase. […] O să vedeți altă echipă la București. Știm noi cine trebuie să joace. Dacă suntem mai buni ca ei, cum să ne scoată? Dacă era Tănase în seara asta, vai cum îi înșira. Nici Tănase nu e Superman, dar când prinde o echipă d-asta îi înșiră. Asta e o echipă mult mai slabă decât Hajduk”, a spus Gigi Becali după meci, la DigiSport.
FCSB a arătat de-a lungul timpului că se motivează altfel când are „cuțitul la os”, mai ales în meciurile europene. Și, dacă discursul lui Becali va funcționa, FCSB va arăta cu totul diferit la retur. Are nevoie de mai multă bărbăție, cea după care tânjește Becali, încredere, concentrare, dăruire și ambiție. Returul e peste o săptămână, pe 30 august, pe Arena Națională, de la 21:00.