Tribunalul București a suspendat judecarea cererii de înregistrare a noii conduceri a LPF

Tribunalul București a suspendat judecarea solicitării LPF de înregistrare a noilor organe de conducere în registrul federațiilor până la soluționarea de către Curtea de Apel a cererii de intervenție formulată de Fotbal Club Corvinul Hunedoara și Adrian Mititelu, informează site-ul instanței.

„(…) suspendă judecarea cererii formulate de petenta Liga Profesionistă de Fotbal, până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție voluntară principală formulată de Fotbal Club Corvinul Hunedoara și Mititelu Adrian Marin”, se arată în soluția tribunalului.

Curtea de Apel București a respins la 10 aprilie solicitarea de înregistrare a organelor de conducere ale Ligii Profesioniste de Fotbal în Registrul Federațiilor ca urmare a unei cereri de intervenție făcută de FC Universitatea Craiova, club aflat în proprietatea lui Adrian Mititelu.

Cererea de intervenție formulată de Mititelu a fost respinsă de Tribunalul București, dar patronul FC Universitatea Craiova a făcut apel, care urmează să se judece.

După decizia CAB din 10 aprilie, LPF a reluat procedura de înscriere, iar tribunalul așteaptă verdictul Curții Apel în cazul cererii de intervenție înainte de a se pronunța.

Fostul conducător al FC Național, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, el învingându-l la alegerile din cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie 2013 pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

Mediafax

Publicat: 23 06. 2014, 14:23
Actualizat: 23 06. 2014, 14:24