Țucudean și Dan Petrescu, „transferurile” iernii la CFR Cluj! Mara: „Am reușit două mutări importante”. Ce spune despre Alibec și Budescu

Alex Chipciu și Denis Ciobotariu sunt transferurile iernii la CFR Cluj. Cu toate acestea, ardelenii își umflă pieptul pentru că au reușit recuperarea lui George Țucudean, dar și păstrarea lui Dan Petrescu la cârma echipei.

Oficialul CFR, Bogdan Mara, crede că CFR Cluj s-a mișcat foarte bine în pauza de iarnă și că staff-ul tehnic a primit întăririle necesare:

Revenim în țară cu o săptămână înaintea meciului cu FCSB. Vom continua pregătirea în țară.

Știam ceea ce ne dorim. Drept dovadă, jucătorii pe care ni i-am dorit sunt aici. Am mai adus la echipa a doua, dar aceștia sunt jucătorii pe care ni i-am dorit. Vedem ce va mai fi, mai sunt patru meciuri amicale, cum va răspunde echipa la meciuri„, a declarat Mara la Digi Sport.

Unde va juca Alex Chipciu?

„Am încercat să îl luăm pe Alex Chipciu și în vara trecută. Și el și-a dorit să vină la noi. Noi ne bucurăm că a venit la noi, este un jucător de mare valoare. Sperăm să ne ajute și el pe noi, și noi pe el. Nu cred că va fi folosit fundaș dreapta. Mai multe știe Dan Petrescu.

O să vedem dacă Alex va juca titular. Chipciu e un jucător polivalent. Nu cred că va juca fundaș dreapta, acolo suntem acoperiți.

Mai avem aceste patru meciuri și vom ști exact ce formulă de echipă se va concretiza. E o luptă foarte mare, toți au venit foarte bine și mental și fizic. Ne-au surprins prin cât de bine și cât de motivați au venit”, a mai spus Bogdan Mara.

Așa cum ProSport a anunțat, CFR a pus mâna pe cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc. Înțelegerea s-a finalizat în decembrie, după negocieri de câteva luni, iar la finalul lunii ianuarie urmează să fie oficializat.

Bogdan Mara recunoaște că exista discuții cu noul sponsor, dar se ferește să ofere detalii

„Urmează să dăm lista pentru UEFA, dar nu știu să va spun acum. Au mai venit jucători noi, trebuie să analizăm foarte bine. Știu că există discuții despre venirea unui nou sponsor, dar nu știu să vă dau detalii în acest sens”, spune Mara.

Dan Petrescu s-a declarat un mare fan al cuplului letal de la Astra, Denis Alibec și Constantin Budescu. Cei doi au fost la un moment dat subiect de discuție privind un eventual transfer la Cluj. Mara spune că nu s-a pus niciodată problema aducerii celor doi.

Oficialul campioanei nu își face probleme. Mara crede că CFR a ieșit întărită din iarnă. Revenirea lui Țucudean și rămânerea lui Dan Petrescu sunt cele mai bune vești primite de CFR Cluj

Pe Țucudean ne putem baza sută la sută. În iarnă am reușit două transfeuri importante: Țucudean și rămânarea lui Dan Petrescu la echipă. Nu a fost niciodată vreo ofertă concretă pentru Alibec și Budescu„, a încheiat Bogdan Mara.

Publicat: 20 01. 2020, 22:37
Actualizat: 20 01. 2020, 22:39