Erik Lincar, antrenorul formației U Cluj, o vrea pe Dinamo la meciul de baraj pentru menținere/ promovare în Liga 1.
Erik Lincar este sigur că U Cluj poate produce surpriza dacă o să joace barajul cu Dinamo, toate acestea deoarece „nu este mare diferență”.
Dinamo ocupă în prezent locul de baraj pentru menținere/ promovare în Liga 1, dar trupa condusă de Flavius Stoican nu sperie echipele din Liga 2.
Erik Lincar a transmis că are ca obiectiv să promoveze în Liga 1 cu U Cluj și este de părere că Dinamo nu îi poate pune probleme în cazul unui baraj.
„Nu cred că este mare diferență de valoare între primele patru-cinci echipe din Liga 2 și echipele care se află în subsolul clasamentului Ligii 1. Da, mă refer aici și la Dinamo! Vor fi meciuri echilibrate la baraj, fiecare va avea șansa lui. Obiectivul meu este să promovez direct”, a declarat Erik Lincar, antrenorul lui U Cluj, conform GSP.ro.
„Dacă s-ar fi jucat o singură manșă, puteam spune că orice e posibil, dar în sistem tur-retur formațiile din primul eșalon au totuși un avantaj. Să nu uităm însă că anul trecut a fost excepția. Mioveni, care n-avea mari șanse, a promovat. De ce nu s-ar repeta istoria și anul acesta, iar echipele din Liga 2 care vor ajunge la baraj să promoveze? Pentru mine n-ar fi o surpriză”, a spus Erik Lincar.
Barajul de menținere/ promovare în Liga 1 este programat în dublă manță, pe 22 – 29 mai. Formația din „Ștefan cel Mare” ocupă în acest moment locul 14 în clasamentul Ligii 1, cel care duce la baraj. Dinamo este la 12 puncte în spatele celor de la CS Mioveni și la 15 în spatele Chindiei Târgoviște. Locurile de retrogradare sunt ocupate de Academica Clinceni (14 puncte) și Gaz Metan Mediaș (10 puncte).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER