UEFA a inspectat stadiul lucrărilor din București pentru organizarea EURO 2020. În ce etapă se află și când se pun în vânzare biletele
UEFA a inspectat, prin 70 de reprezentanți, stadiul pregătirilor în privirea organizării EURO 2020. Bucureștiul va organiza partide în cadrul turneului final, astfel că a fost nevoită să îmbunătățească anumite aspecte referitoare la transportul, cazarea și organizarea suporterilor și naționalelor ce vor veni în România.
Inspecția a avut loc în perioada 5-8 noiembrie. Specialiștii au inspectat obiectivele, în număr de 16, ce fac parte din planul de organizare. Aeroporturile, Gara de Nord, hoteluri, baze de antrenament, piețe publice și Arena Națională au fost obiectivele intrate în atenția UEFA. Concluziile vor fi trimise Primăriei București în următoarea perioadă, iar viitoarea inspecție a forului european este programată la începutul anului viitor.
„A fost o vizită complexă, pe foarte multe paliere. Oaspeții de la UEFA au avut peste 100 de interlocutori români cu care au discutat în detaliu planurile pentru organizarea EURO 2020 la București. Pregătirile progresează în fiecare zi, iar conlucrarea cu UEFA este permanentă, nu doar pe timpul vizitelor de lucru. Așteptăm cu interes, dar și planificăm adecvat, momentul punerii în vânzare a biletelor la meciurile EURO 2020 de la București. Prima perioadă de vânzări va fi în vara anului următor pentru meciurile de pe Arena Națională din datele de 14, 18, 22 și 29 iunie 2020„, a declarat Forin Șari, managerul Structurii Locale de Organizare a EURO 2020 la București.
Din informațiile oferite de FRF, transportul suporterilor străini de la cele două aeroporturi, „Henri Coandă și „Aurel Vlaicu”, către centrul Bucureștiului se va face prin intermediul autobuzelor de transport public și a căii ferate. Federația nu menționează aspecte ale stadiului lucrării magistralei de metrou, dar, din câte se pare, aceasta nu va fi finalizată până în 2020.
(FOTO: FRF.ro)