CFR Cluj a primit o veste foarte bună înaintea meciului pe care ardelenii trebuie să îl joace în Malta, cu Floriana, miercuri, ora 22.00, în primul tur preliminar din UEFA Champions League.
Campioana României va putea fi antrenată pentru meciul din primul tur preliminar al UEFA Champions League cu Floriana, echipă din Malta, de Dan Petrescu, toate acestea după ce antrenorul CFR-ului a scăpat de noul COVID-19.
Dan Petrescu și Damjan Djokovic s-au luptat cu noul coronavirus în ultimele săptămâni, dar la testele efectuate zilele trecute au aflat că au scăpat de virusul asiatic și vor putea face deplasarea în Malta pentru meciul cu Floriana, anunță Fanatik. Echipa va ajunge din nou pe mâinile „Bursucului”, toate acestea după ce Valeriu Bordeianu s-a aflat pe banca tehnică în perioada în care Dan Petrescu s-a aflat în spital.
Veștile nu sunt la fel de bune și pentru Alexandru Păun. Primul jucător de la CFR Cluj infectat cu noul coronavirus nu a scăpat de virusul asiatic cu care se luptă de aproape o lună. Fotbalistul a fost depistat pozitiv cu COVID-19 pe 18 iulie, chiar în ziua în care trebuia să aibă loc derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj.
CFR Cluj va pleca marți, 18 august, în Malta, acolo unde va avea loc meciul cu Floriana din turul 1 preliminar al Champions League, partidă care are loc miercuri, ora 22.00, într-o singură manșă. În cazul în care cele două echipe vor termina la egalitate cele 90 de minute regulamentare, atunci se merge în prelungiri și după la penalty-uri.
În cazul în care CFR Cluj va reuși să treacă de Floriana, atunci campioana României se va duela în turul doi preliminar al UEFA Champions League cu Dinamo Zagreb, iar partida va avea loc la Cluj, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER