Valentina Caciureac, președintele clubuluI Rapid, le-a dat o veste excelentă suporterilor formației din Liga 1.
Valentina Caciureac a dezvăluit miercuri, 16 februarie, pentru Agerpres, că a obținut toate avizele de funcționare pentru noul stadion din Giulești.
Mai mult, președintele Clubului Sportiv Rapid București susține că arena din Giulești poate găzdui un meci oficial chiar și mâine, toate acestea dacă se va semna contractul de închiriere cu Rapid.
Lucrările stadionului din Giulești au fost încheiate la sfârșitul anului 2021, iar pe 4 ianuarie 2022 a fost preluat în administrare de Clubul Sportiv Rapid.
„Am rezolvat, avem toate avizele, de la Primărie, de la DSP, de la Mediu… avem şi autorizaţia de la ISU, este scrisă. Mai trebuie să aibă o vizită formală cei de la ISU şi ne-o aduc. Autorizaţia este eliberată, doar să ne-o aducă. Nu este nicio problemă, toate, absolut toate avizele sunt luate. Le-am trimis draft-ul de contract celor de la FC Rapid, acum îi aşteptăm să vină să îl semnăm. Pe noul stadion se poate juca de mâine, dacă semnăm azi, mâine se poate juca. Dar noi trebuie să semnăm acel contract de închiriere a stadionului pentru meciurile de fotbal. Aşteptăm conducerea clubului de fotbal. Vrem ca FC Rapid să fie prima echipă care joacă aici, să inaugurăm stadionul împreună cu ei. Şi aşa va fi, fără discuţie”, a afirmat Valentina Caciureac, preşedintele CS Rapid.
Valentina Caciureac a anunțat și cât va costa închirierea noului stadion din Giulești pentru un meci. „Noi avem niște tarife minimale pentru închiriere. Este vora de minimum 10.000 de euro pentru un meci, plus 200 de euro pe oră nocturna, plus costul utilităților”.
Președintele CS Rapid a anunțat că oficialii formației din Liga 1 își doresc să mute birourile la nou stadion din Giulești. „Cei de la FC Rapid au făcut solicitare pentru închirierea de birouri la stadion, la fel și pentru Fan Shop. Au solicitat închirierea terenului și pentru antrenamente cu o zi înaintea meciurilor. Îi așteptăm să semnăm. Muzeu însă va fi la comun, CS Rapid cu FC Rapid”.
Chiar dacă Valentina Caciureac a anunțat că s-ar putea juca pe noul stadion din Giulești încă din acest weekend, partida giuleștenilor cu Dinamo din etapa 28 a Ligii 1 programată pe 26 februarie, ora 20.30, va avea loc pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER