Răstunare de situație! Un prim anunț făcut de Galatasaray despre transferul lui Olimpiu Moruțan
Răsturnare de situație în cazul transferului lui Olimpiu Moruțan! Presa din Turcia a anunțat, marți seară, că au fost demarate negocierile pentru transferul fotbalistului român de la FCSB.
Nicidecum ceea ce știam noi, toți, cum că transferul lui Olimpiu Moruțan s-ar fi perfectat deja. Chiar patronul celor de la FCSB a fost cel care a anunțat, cu surle și trâmbițe, vânzarea jucătorului său, cu multe ore înainte.
Olimpiu Moruțan ar fi trebuit să ajungă la Galatasaray pentru 5,7 milioane de euro: 4,2 milioane de euro acum + 1,5 milioane de euro dacă Galata se califică în grupele Europa League.
Turcii au anunțat startul negocierilor pentru Olimpiu Moruțan
Marți, la ora 19:30, clubul Galatasaray a lansat pe toate rețelele de socializare un anunț legat de transferul fotbalistului român:
„Au început negocierile privind transferul lui Olimpiu Vasile Moruțan, fotbalist profesionist la FCSB, născut pe 25.04.1999, la clubul nostru”, au notat turcii.
Oficialii celor de la Galatasaray nu au vrut să se grăbească în a face anunțurile oficiale. Jucătorul era așteptat la Istanbul pentru a face vizita medicală. Apoi, dacă totul s-ar fi terminat bine, Moruțan ar fi urmat să-și pună semnătura pe un contract ce s-ar întinde pe cinci ani.
Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali a declarat, marți, că transferul lui Olimpiu Moruțan intrase în impas seara precedentă, însă totul s-a rezolvat la timp. Exista o mică diferență între ce solicitase Gigi Becali și ce erau dispuși să ofere conducătorii celor de la Galatasaray – de câteva sute de mii de euro.
„Moruțan azi noapte a picat pentru că au trimis un negociator, am negociat. Giovanni le-a spus că îl dau cu 5 milioane, si cand le-am zis 5,7 ei au spus că știau că e 5 milioane. S-a întrerupt transferul, iar azi de dimineață au revenit. De ce au trimis să negocieze dacă nu au încredere.
Au spus azi de dimineață că respectă contractul și oferă 5,7 milioane de euro. O să plece! M-am înțeles, iar băiatul nu a mai jucat al echipă. Au cerut ei ca să nu joace cu Sepsi. A intrat în impas aseară că voiau să dea 5 milioane. El va pleca astăzi spre Turcia”, a declarat Gigi Becali, la Pro X.
Oficialii celor de la Galatasaray vor să asigure că jucător trece cu bine vizita medicală și semnează contractul, înainte de a anunța oficial mutarea.