Se retrage Mihai Pintilii!? Anunțul făcut de căpitanul FCSB, chinuit de luni de zile de accidentări
Mihai Pintilii (35 de ani) înclină mai mult spre retragerea din activitaea decât pentru revenirea în echipa FCSB. În prezent accidentat, căpitanul FCSB se află în recuperare, dar mai degrabă ar vrea să agațe ghetele în cui. Pintilii a făcut anunțul la o sesiune de autografe organizată de sponsorii FCSB.
Pintilii mai are contract cu FCSB până în vară, iar Gigi Becali i-a promis un post în club, atunci când va agățat ghetele în cui. Momentul se apropie cu pași repezi, cel puțin asta reiese din spusele liderului FCSB.
„O să văd, o să mă consult şi cu familia şi cu staff-ul tehnic şi cu patronul şi vom vedea. (n.r. mai rămâi un sezon?) Unde să mai rămân un sezon, mai am până în vară, nu mai vreau, din vară nu mai vreau să… Nu ştiu”, a spus Mihai Pintilii.
Pintilii nu mai pare atât de interesat nici de postul pe care i l-a promis Becali în club și nu știe dacă se va face antrenor sa va urma o altă cale, după ce renunță la fotbal. „Eeee, păi antrenor principal, nici nu am făcut şcoala de antrenori şi voi mă vedeţi… O iau uşor. Vreau să-l antrenez pe ăla mic al meu, să-mi fac o şcoală de copii, nu ştiu, habar n-am, chiar nu ştiu, vreau doar să fiu sănătos să pot să mă joc cu el. Pot să rămân şi la echipă, dar vom vedea”, a mai spus Pintilii.
Cu 46 de selecţii în echipa naţională, Pintilii a jucat foarte puţin în acest sezon la FCSB, în special din cauza accidentărilor. În Liga 1, mijlocaşul a îmbrăcat de numai cinci ori tricoul roş-albastru.