ProSport continuă dezvăluirile din insolvența SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul din Superliga și care, începând cu toamna anului 2021, se află în reorganizare judiciară. Din actele consultate de noi, Red&White 2022 Management, acționarul majoritar al SC Dinamo, a ajuns la un aport asociat de aproape cinci milioane de euro, bani virați în societate, sub formă de împrumut, începând cu martie 2023. În ultimele luni, sponsorizările au avut o creștere semnificativă.
Dinamo stă bine din punct de vedere sportiv, echipa condusă de Zeljko Kopic ocupă poziția a treia în Superliga, iar stabilitatea financiară a clubului pare a fi un detaliu important pentru jocul bun al „câinilor”, mai ales că jucătorii și staff-ul au salariile achitate la zi.
ProSport a consultat datele financiare publicate în ultimul raport trimestrial al insolvenței, cel cu numărul 11, care se întinde pe perioada 22 mai – 21 august. Din actele depuse la începutul lunii septembrie în fața judecătorului sindic reies informații interesante.
Red&White 2022 Management rămâne singurul acționar al SC Dinamo 1948 SA care finanțează clubul, forma agreată fiind împrumuturile. Atenție! Vorbim de sumele transmise direct în club, unele cheltuieli fiind realizate de Red&White, în numele lui Dinamo, direct din contul acționarului.
În perioada menționată, RWM a virat puțin peste 3 milioane lei în societate, mai exact, așa cum puteți observa și în facsimilul publicat, 3.195.133 lei.
Cu acest ultim virament, începând cu luna martie a anului 2023, suma totală virată de Red&White, care deține puțin peste 80% din acțiunile SC Dinamo, ajunge la 24,3 milioane lei!
După cum vedeți, în acest trimestru, cel cu numărul 11, aportul acționarilor a fost aproape cu jumătate mai mic față de trimestrul 10, februarie- mai.
Cu totul altfel stă situația când vine vorba de veniturile pe care clubul le-a generat din publicitate. În acest caz, suma colectată este de două ori mai mare față de încasările din trimestrul precedent. Dacă între februarie și mai, SC Dinamo a primit 1.105.142 lei de la sponsori, acum au fost colectate peste 2,5 milioane lei. Doar Superbet, sponsorul principal, a achitat mai mult decât toate sponsorizările din trimestrul 10 la un loc, 1.244.255 lei!
Hils, firma lui Ionuț Negoiță care apare pe spatele tricourilor de joc, a plătit, prin Edificia Star Construct, 88.837 lei.
În continuare, Dinamo costă, iar cheltuielile clubului în perioada menționată s-au micșorat. Dacă în trimestrul 10, SC Dinamo a achitat 9,8 milioane lei, la ultima raportare suma achitată a scăzut la 9.175.389 lei. Totuși, salariile jucătorilor și staff-ului s-au mărit, de la 3 milioane lei (trimestrul 10 – 2,2 milioane către jucători și 839.468 lei – antrenori), la 3.826.925 lei între mai și august. 2.782.548 lei au mers către fotbaliști, în timp ce antrenorii au luat 1.044.377 lei.
O veste bună vine și la rubrica „datorii curente”, survenite după intrarea societății în insolvență. 1.410.487 lei, sumă mai mică față de trimestrul trecut, atunci când valoarea era de 1.636.141 lei. Interesant este că de la această categorie au fost achitați jucătorii, cei care în raportul precedent aveau de luat puțin peste 500.000 lei.
În octombrie, dinamoviștii, prin administratorul judiciar RTZ, se vor prezenta în instanță pentru termenele din cele două procese importante rămase pe rol. Este vorba de dosarul cu Mircea Rednic de la Curtea de Apel, asta după ce fostul antrenor al „câinilor” a pierdut la fond, dar și cu Vasile Șiman. Șeful Sportului Studențesc solicită un milion de euro în baza unei clauze din contractul fotbalistului Ionuț Șerban, jucător transferat de Dinamo în urmă cu 11 ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER