CFR a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că Julio Baptista (36 de ani) va continua în Gruia. „Bestia” se simte foarte bine la Cluj, susțin oficialii ardeleni, care mai spun că brazilianului a devenit deja un model pentru fotbaliștii tineri din Gruia.
„Julio Baptista este și va fi în continuare jucătorul echipei noastre. Fotbalistul brazilian se simte foarte bine la clubul nostru, s-a integrat perfect în familia CFR și nu și-a manifestat dorința de a părăsi echipa. Cu experiența pe care a acumulat-o în fotbal, Baptista a devenit rapid un jucător important în angrenajul CFR-ului și este un model pentru jucătorii mai tineri”, se arată pe site-ul grupării clujene.
Conducerea clubului ardelean a admis că a trecut printr-o perioadă cu probleme după ratarea accederii în grupele Europa League și a punctat că obiectivul echipei rămâne apărarea titlului de campioană a Ligii 1.
„Chiar dacă a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv după eliminarea din cupele europene, clubul nostru își continuă drumul în Liga 1, având același obiectiv, câștigarea campionatului. Ne pregătim pentru meciul de duminică cu FCSB și suntem siguri că suporterii alb-vișinii ne vor fi din nou alături!”, se menționează în comunicatul campioanei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER