Uluitor! Antrenorul care l-a oprit pe Hagi din drumul spre play-off, prins că a trișat la examenul pentru licența Pro! Tehnicianul a făcut scandal | EXCLUSIV

Antrenorii celor doua echipe Gica Hagi si Ilie Poenaru se saluta dupa meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si FC Viitorul, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal Ion Comsa din Calarasi, duminica 20 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ilie Poenaru, antrenorul care a oprit Viitorul lui Hagi din drumul spre play-off, este unul dintre tehnicienii Ligii 1 care încă nu are dreptul de a figura pe foaia de joc drept antrenor principal. Situația s-ar fi putut remedia în vară, dar șeful pe linie tehnică al Clinceniului a fost eliminat din examenul pentru licența Pro. ProSport a aflat întreaga poveste, una care pare desprinsă mai degrabă dintr-un film cu liceeni.

La finalul lui iulie 2019, FRF a organizat examenele de admitere pentru obținerea licenței Pro. Deloc o formalitate, procedura de admitere presupune o probă practică, urmată de una scrisă. În sesiunea programată vara trecută, printre cei care s-au înscris s-au numărat Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Dorin Goian sau Florin Bratu. Un alt nume este cel al lui Ilie Poenaru, antrenor a cărui prestație a stârnit multe controverse.

Ilie Poenaru a dat vina pe membrii Comisiei

La finalul admiterii, FRF i-a anunțat pe cei care nu au trecut probleme pregătite de Comisia Tehnică. Pe lângă nume precum Giani Kiriță sau Ionuț Luțu, care au recunoscut franc faptul că nu s-au pregătit, se afla și cel al lui Ilie Poenaru.

Într-o declarație oferită pentru Gsp, cel care este de fapt antrenor principal la Academica Clinceni a insinuat că a fost defavorizat de membrii Comisiei Tehnice a FRF.

Vă spun doar atât, eu am susținut proba practică aplicând filosofia mea de joc, filosofie pe care am avut-o și anul trecut și cu ajutorul căreia am marcat multe goluri și am promovat cu Clinceni. Dacă acest lucru n-a fost suficient pentru membrii Comisiei…”, a spus afectat Poenaru.

Poenaru, prins în flagrant când cerea ajutor din exterior

ProSport a aflat însă ce s-a întâmplat, iar evenimentele scoase la iveală de sursele noastre îl pun într-o lumină deloc bună pe Ilie Poenaru. Totul a început încă dinaintea aflării subiectelor, când tehnicianul celor de la Academica s-a plâns unor colegi că nu este foarte bine pregătit din cauză că soția lui tocmai născuse.

În momentul când a tras biletul cu subiectul pe care trebuia să îl prezinte – „Apărarea doi contra trei” -, Poenaru s-a izolat într-un colț al terenului. Vizibil agitat, acesta a stârnit suspiciunea celor din Comisia Tehnică. Nu mare a fost mirarea atunci când antrenorul de 42 de ani a fost surprins cu o cască în ureche, vorbind la telefon. La capătul celălalt al firului, unul din antrenorii de la centrul de copii și juniori ai celor de la FCSB, specializat pe metodică.

Pus în fața acestei descoperiri, Poenaru a negat că ar fi cerut ajutor pentru subiectul avut, dar membrii Comisiei i-au explicat că singura variantă ca el să continue examenul este să tragă alt bilet. După proteste îndelungate, acesta a acceptat.

Poenaru a vrut să prezinte tot ce i se „suflase”

Pe cel de-al doilea bilet tras, Poenaru a avut subiectul „Pasa filtrantă”. Rămas fără sursă de inspirație, pentru că telefonul îi fusese confiscat de cei din Comisia Tehnică, antrenorul celor de la Clinceni a vrut să se replieze din mers. Plin de încredere, tehnicianul ilfovenilor a vrut să prezinte tema de pe biletul inițial, adică cea pentru care primise ajutorul telefonic.

Când i s-a atras atenția că examenul este filmat și că trebuie să prezinte al doilea subiect pe care l-a extras, Poenaru s-a desumflat tot. A încercat să încropească ceva, însă rezultatul final nu i-a mulțumit pe cei din Comisia Tehnică a FRF.

Inițial, de față cu cei prezenți la examen, tehnicianul Academicii Clinceni a dat vina pe fotbaliștii aduși să îi ajute la examen. „Nu au înțeles nimic din ce le-am zis”, s-a plâns Poenaru. Culmea e că sportivii cu pricina proveneau chiar de la FCSB, una dintre cele mai bune echipe din România la nivel de copii și juniori, și echipa care îl are drept angajat pe sufleurul lui Poenaru. Ulterior, însă, acesta a schimbat placa și le-a spus apropiaților că ceea ce a prezentat el se bazează pe jocul celor de la FC Barcelona.

Însă explicațiile sale nu au avut niciun efect în fața membrilor Comisiei Tehnice a FRF, iar acum, Poenaru va fi nevoit să se înscrie la următoarea sesiune organizată de Federație pentru a putea obține licența Pro.

Stoichiță a vorbit despre situația lui Poenaru la ProSport LIVE

Publicat: 23 02. 2020, 19:18
Actualizat: 23 02. 2020, 19:36