Stere Halep, tătăl fostului lider mondial din ierarhia feminină de tenis, a făcut un adevărat spectacol la evenimentul la care Gică Hagi și-a inaugurat hotelul și ultimele dotări ale bazei de la Ovidiu.
Stere Halep nu a stat mult pe gânduri și la un moment dat a luat-o de umeri pe Luminița, soția lui Gică Popescu, și a dat ordin lăutarilor prezenți să cânte o melodie tradițională aromână.
Stere Halep s-a dat în spectacol la evenimentul lansării hotelului și a ultimelor dotări ale bazei de la Ovidiu, acolo unde Farul Constanța își desfășoară antrenamentele și meciurile oficiale din Superligă.
Gică Hagi a avut numeroși invitați din lumea fotbalului, dar și din lumea afaceriștilor din zona Dobrogei. La eveniment și-a făcut prezența și Daniel Moraru, cel care care este foarte aproape să achiziționeze 10% din acțiunile Farului.
La un moment dat, la petrecerea mutată la Crama Murfatlar, tatăl Simonei Halep i-a adunat pe acordeoniștii prezenți și le-a strigat acestora: „Umfl-o, mă!”. Tot atunci a luat-o de umeri pe Luminița, soția lui Gică Popescu, și au fredonat și dansat împreună o cunoscută melodie cu origini aromâne.
La anul, pe 5 februarie, Gică Hagi face 60 de ani, o cifră rotundă, dar și o etate care îi face să ofteze pe toții fanii echipei naționale și să se gândească cât de repede au trecut anii de la momentele glorioase în care Generația de Aur a scos românii în stradă.
În ajunul împlinirii acestei vârste frumoase, Gică Hagi a părut extrem de emoționat la deschiderea hotelului din incinta Bazei Sportive care îi poartă numele. Acum, baza dispune de noi săli de pregătire, săli de mese și un restaurant. Costul total al proiectului a fost de aproximativ 8 milioane de euro.
„Le mulțumesc partenerilor care au fost lângă mine. În viață nu ești singur. Ai familie, ai parteneri. Apoi, ai nevoie de o strategie. Am avut strategia de la început, împreună cu toți oamenii care au muncit în Academie, în club, cu parteneri. Le mulțumesc încă o dată, pentru că fără ei nu se putea realiza nimic.
Acum, mă duc spre 60 de ani, drumul se scurtează, e tot mai aproape, dar am entuziasm. Sunt cu Farul și vreau să fac cât mai multe. De aici am plecat, Farul m-a crescut, iar acum sunt acasă”, a sunat discursul lui Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER