Un alt fost jucător al FCSB, necruțător cu Gigi Becali: „În fiecare zi erau numai probleme!” Geraldo Alves explică perioadele de secetă ale roș-albaștrilor

Geraldo Alves se alătură corului jucătorilor care critică situația de la FCSB și tot ceea ce reprezintă influența lui Gigi Becali în vestiar.

Portughezul Geraldo Alves este o cunoștință nu tocmai veche a fanilor FCSB. Ajuns în Ghencea de la AEK Atena, în timpul mandatului lui Victor Pițurcă, Gerry, așa cum era poreclit de suporteri, a făcut cunoștință din prima cu toanele patronului Gigi Becali.

Fundașul a fost criticat la primele meciuri în tricoul roș-albaștrilor, dar și-a revenit pe parcurs și a devenit om de bază în apărarea echipei, alături de bulgarul Iliev.

„La Steaua erau în fiecare zi probleme”

Geraldo Alves a jucat timp de două sezoane la FCSB, ca apoi să treacă în tabăra celor de la Petrolul. După trei ani pe Ilie Oană, Geraldo a ajuns la Astra, unde, sub conducerea lui Marius Șumudică, a reușit primul și singurul său titlu din România.

Geraldo critică atmosfera creată de Gigi Becali la FCSB și spune că cel mai bine s-a simțit la Petrolul

„Din punct de vedere fotbalistic, pot spune că cel mai bine m-am simţit la Petrolul. Datorită atmosferei care se crease acolo.

La Steaua, m-am bucurat foarte mult, dar în fiezare zi erau numai probleme. Au fost doi ani cu schimbări de antrenori, de jucători. Aveam toate condiţiile să facem performanţă, dar existau foarte multe probleme extrafotbalistice”, a declarat Geraldo Alves la Telekom Sport.

O altă țintă – Niculae de la Astra!

„La Astra, am format o familie, jucătorii au fost foarte uniţi. Şi cu Şumi antrenor, dar multe probleme extrafotbalistice care nu te ajută să te bucuri de fotbal din plin.

La Petrolul am avut tot pentru performanţă, banii la timp, toate condiţiile. Păcat că la sfârşit s-a întâmplat ce s-a întâmplat, patronul a fost în puşcărie”, a mai spus jucătorul de 39 de ani.

4 trofee a câștigat Geraldo Alves în România: Cupa României (2011) cu FCSB, Cupa României (2013) cu Petrolul, Liga I (2016) și Supercupa României (2016) cu Astra

Publicat: 23 04. 2020, 17:02