Un an nou, probleme vechi. Burleanu a fost sorcovit de un fost internațional: „De vină sunt cei care l-au numit pe Daum. Nu și-au dorit să-l aducă pe Mircea Lucescu”
Trecut pe la echipe importante ale Germaniei, Ciprian Marica a ținut să analizeze mandatul lui Christoph Daum pe banca echipei naționale. Fostul atacant spune că tehnicianul neamț nu trebuie pus la zid, deoarece vina le aparține celor care l-au pus la cârma naționalei. Marica a mai ținut să spună, pentru Digi Sport, că Mircea Lucescu era cel mai îndreptățit să preia banca României, dar probabil conducerea FRF n-a dorit acest lucru.
„Eu am înțeles că doar Christoph Daum e de vină, eu așa am înțeles: că Daum este singurul vinovat; a venit singur, s-a pus, el a tăiat, a spânzurat, și el este de vină. Total greșit, cred că o mai mare implicare și o mai mare răspundere o au și cei care l-au adus, cei care l-au consiliat.
Nu și-au dorit cei de acolo să-l aducă pe Mircea Lucescu, un antrenor cu experiență, dar care acaparează – să spun așa – cam tot ce se întâmplă la un club. Managerial vorbind, probabil nu s-a dorit lucrul acesta. Eu văd un minus, era cel mai îndreptățit antrenor să vină la echipa națională, indeplinea toate criteriile și ar fi putut fi antrenorul care chiar să creeze o echipă națională pentru România„, a spus Marica, pentru Digi Sport.
Aventura lui Christoph Daum la naționala României s-a terminat mai repede decât era prevăzut. Antrenorul german mai avea contract până la finalul preliminariilor, însă FRF a cerut rezilierea , din cauza rezultatelor foarte slabe. Cosmin Contra a preluat naționala pentru ultimele două jocuri din preliminariile pentru Cupa Mondială, reușind să încheie cu patru puncte din șase posibile (3-1 cu Kazahstan și 1-1 cu Danemarca). Mircea Lucescu a fost numit selecționerul Turciei, dar evoluția slabă a naționalei l-a adus pe „Il Luce” într-o situație delicată. Federația de la Istanbul i-a trasat ca obiectiv prezența la EURO 2020, contractul românului fiind valabil până în 2019, cu opțiune de prelungire.