Scandalos! Un arbitru a urinat la mijlocul terenului, la un meci din Cupa Braziliei. Imaginile au devenit imediat virale | VIDEO
Denis Da Silva Ribeiro Serafim a provocat un scandal serios în fotbalul sud-american, după ce a urinat pe teren la un meci din Cupa Brazilei. Gestul său, surprins la partida dintre Boavista și Goias, a devenit rapid viral pe internet.
Gestul brazilianului nu este primul de acest fel. Mult mai cunoscutul Massimo Busacca a fost protagonistul unor astfel de imagini cu 12 ani în urmă.
Și jucătorii au trecut prin astfel de momente jenante. Un fotbalist nord-irlandez a fost suspendat șase partide pentru că a urinat pe teren în timpul unui meci din Cupa Irlandei de Nord.
Scandalos! Un arbitru a urinat la mijlocul terenului, la un meci din Cupa Braziliei. Imaginile au devenit imediat virale
Denis Serafim a fost doborât de emoții și de nevoi chiar în timpul unei partide din Cupa Braziliei. Arbitrul se afla la mijlocul terenului, chiar înaintea fluierului de start, astfel că nu a mai avut timp pentru un drum la toaletă.
Și-a dat drumul pe el, deși în brigada delegată la conducerea partidei se afla și o domnișoară. Centralul a părut că conștientizează situația jenantă pe care o traversează și privit în jurul lui, în speranța că gestul a trecut neobservat.
Din nefericire pentru el, a fost surprins de camerele TV, iar evenimentul a devenit rapid viral.
Fotbalist suspendat 6 etape pentru că a făcut pipi pe teren!
Un fotbalist nord-irlandez a fost suspendat șase partide pentru că a urinat pe teren în timpul unui meci din Cupa Irlandei de Nord, desfășurat în iulie pe stadionul Windsor Park din Belfast între Coleraine și Ballymena United.
Eoin Bradley, de origine catolică, a fost nevoit să răspundă, destul de discret, nevoilor fiziologice înainte de prelungirea semifinalei acelui turneu și, pe lângă pedeapsa impusă de Federație, a primit atacuri dure pe rețelele sociale de la fani care consideră că a „profanat” un „templu” al fotbalului nord-irlandez, în mare parte protestant.