Dennis Man este tot mai aproape de un transfer într-un campionat de top din Europa, iar Feyenoord insistă pentru jucătorul celor de la FCSB.
Olandezii sunt gata să negocieze iar cu Gigi Becali, după ce patronul roș-albaștrilor insistă să ia o sumă mare în schimbul arădeanului, refuzând 7 milioane de euro.
Cei de la Feyenoord sunt gata să revină cu o ofertă și mai bună, în condițiile în care se vor despărți de starul Steven Berghuis, care e și căpitanul echipei, scrie soccernews.nl.
Ajuns la 28 de ani, Berghuis n-a convins în Premier League, la Watford, iar în 2016 a revenit în Olanda și a semnat cu Feyenoord.
Vedeta din Eredivisie are o cotă de piață de 11 milioane de euro, conform transfermarkt.com.
„Pentru ajunge în Olanda, trebuie să-și îmbunătățească un aspect. De fapt, dacă vrea să se transfere în străinătate e nevoit să mai pună pe el masă musculară. Se pune accentul foarte mult pe forță în Olanda”, a fost avertismentul lui Ioan Ovidiu Sabău pentru Man.
Fostul internațional român a jucat pentru Feyenoord între 1990 și 1992, înainte să ajungă la Brescia.
„Sunt plecat peste tot și nicăieri. Încerc să-mi fac treaba și să ignor toate zvonurile. Mă gândesc la meciurile care urmează. Sper să începem mai bine anul viitor. An de an începem bine, iar pe parcurs nu știu ce se întâmplă. Trebuie să fim mai mobilizați pe teren, să jucm pentru culori și pentru suporteri. Până acum i-am cam dezamăgit pe suporteri”, a declarat Dennis Man, după ce a marcat singurul gol în finala Cupei României, dintre FCSB și Sepsi (1-0).
Pe lângă Norwich și Monaco, Dennis Man ar mai fi urmărit și de patru echipe din Italia: este vorba de Atalanta, Cagliari, Sampdoria și Sassuolo, după cum au anunțat jurnaliștii italieni de la sassuolonews.net.
„La Monaco este o concurență mare, dar cred că Man are șanse foarte bune să se impună acolo, calitățile îl recomandă. Dennis este un jucător ambițios, foarte talentat, cu viteză și inteligență în joc”, a spus Daniel Niculae, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER