Un club de tradiție din România a primit o veste extraordinară! Sigla, palmaresul și culorile au fost recuperate
Clubul Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra Neamț a obținut palmaresul, culorile și sigla vechiului club, care a fost o prezență constantă în Liga 1 și a ajuns să o întâlnească pe Juventus, în cupele europene.
Aflată acum în Liga 3, Ceahlăul luptă pentru promovarea în Liga 2, la cinci ani de la înființare, iar în acest sezon din Liga 2 a ajuns până în 16-imile Cupei României, fiind învinsă greu de Petrolul, scor 1-2.
Nemțenii sunt pe locul 4 în Liga 3, la un singur punct de primele trei echipe din clasament: Știința Miroslava, Foresta Suceava și Bucovina Rădăuți, așa că lupta pentru promovare se anunță una pe muchie de cuțit. „Primul pas pe care dorim să îl atingem este să terminăm pe primele două poziții, apoi să obținem promovarea. Este un obiectiv care la începutul returului nu părea ușor de atins, dar datorită rezultatelor bune pe care le-am avut și a motivației am reușit să ne apropiem”, a spus Cătălin Roca, președintele Ceahlăului.
Victorie mare pentru Ceahlăul și planuri mari la Piatra Neamț: „Vor exista prime pe măsură!”
„Am reușit săptămâna trecută, după câteva demersuri demarate la sfârșitul anului trecut, să aducem în patrimoniul clubului palmaresul, culorile și sigla vechiului FC Ceahlăul Piatra Neamț. Este una dintre cele mai importante realizări, acum ne rămâne doar să câștigăm toate meciurile până la finalul campionatului, este cel mai important lucru.
Vom lua toate măsurile care se impun, vom asigura tot ce este necesar din punct de vedere al dotărilor, al condițiilor de antrenament și de joc, astfel încât jucătorilor și staff-ului să nu le lipsească nimic. Bineînțeles, în eventualitatea intrării la barajul de promovare și a promovării, vor exista prime pe măsură” – Anton Măzărianu, sponsor CSM Ceahlăul