Un club din Superliga e gata să se ia la trântă cu granzii și prima lovitură i-o dă lui CFR Cluj: îl transferă pe fotbalistul lui Adrian Mititelu pe care Dan Petrescu l-a pus în fruntea listei sale de achiziții! EXCLUSIV
Fotbaliștii lui Adrian Mititelu nu duc lipsă de oferte, deși jucătorii de la FC U Craiova au retrogradat în Liga 2.
FC U Craiova a ajuns în Liga 2, deși echipa avea în componență jucători precum Bauza, Bahassa, Baeten, Van Durmen, Chițu sau Sidibe.
Dar, unii dintre ei nu au mai dorit să își prelungească contractele, în timp ce altora Mititelu nu a mai dorit să le activeze clauzele de prelungire a angajamentelor.
Van Durmen e dorit și de UTA, dar și de CFR Cluj
Unul dintre fotbaliștii care au jucat la FCU și care este dorit în continuare în Superliga este mijlocașul Van Durmen. Pe acesta îl vrea Dan Petrescu la CFR Cluj, dar ProSport a aflat că pe fir a intrat și Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA.
Jucătorul belgian este impresariat de fiica lui Mircea Rednic, Luana, cea care l-a adus în România, la FC U Craiova. Dar, cei de la UTA se bazează pe faptul că Luana are puterea să-l convingă pe belgian să nu aleagă CFR Cluj, ci clubul arădean.
Surse din cadrul clubului arădenilor ne-au dezvăluit că Van Durmen ia în calcul în prima fază un transfer în străinătate, iar în cazul în care nu se va concretiza nimic în afara României, atunci prima echipă cu care se gândește să semneze este chiar echipa lui Mircea Rednic, UTA.
Van Durmen este un fotbalist polivalent, care a jucat la FCU Craiova ca mijlocaș central, mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga și chiar fundaș stânga.
„Da, am vorbit cu președintele despre acest lucru. Vom vedea ce se va întâmpla de la vară. Mă simt bine la Craiova. Am ocazia să joc. Cred că este un club bun și vom vedea” spunea în martie Van Durmen.
Din vară, CFR Cluj va deveni o echipă mult mai puternică alături de Dan Petrescu. Îmi doresc și cred că vom fi principala favorită la titlu în Superliga. Vă anunț că vom face opt transferuri pentru a domina campionatul și pentru cupele europene. Vom fi iar la înălțime, așa cum v-ați obișnuit. Se va reface practic echipa în totalitate, pentru că la CFR Cluj se încheie un ciclu. Acesta a fost un sezon de tranziție pentru CFR Cluj, am fost nevoiți să echilibrăm și bugetul – Nelu Varga, patron CFR Cluj, pentru ProSport