Mihai Stoichiță (66 de ani), fost antrenor la FCSB și actual director al Comisiei Tehnice FRF, nu este uimit de despărțirea timpurie dintre FCSB și Harlem Gnohere. Oficialul FRF susține că vicecampioana României a avut motive întemeiate pentru a rezilia contractul cu vârful francez.
În opinia acestuia, Gnohere este un fotbalist talentat, însă și capricios. Stoichiță a acuzat fluctuațiile de greutate pe care „Bizonul” le-a avut în perioada petrecută la FCSB.
„Un fotbalist cu calităţi, dar extrem de capricios. Mie mi-a plăcut foarte mult, dar cu foarte multe probleme existenţiale în cadrul echipei FCSB. Întotdeauna existau fel şi fel de semne de întrebare cum că ba e gras, ba nu a venit la pregătire o lună de zile. Lucrurile astea deranjează şi nu fac parte din regularitatea de zi cu zi a unei activităţi normale în cadrul unui club din România”, a declarat Mihai Stoichiță, pentru Telekom Sport.
Harlem Gnohere (32 de ani) și-a reziliat contractul cu FCSB, astfel că a simțit nevoia să vorbească despre ceea ce l-a nemulțumit în cei trei ani petrecuți la vicecampioana României.
Vârful francez a intrat într-un „live” pe Instagram, alături de fostul său coleg de la FCSB, Wilfred Moke (32 de ani), unde a vorbit despre perioada în care a jucat la formația roș-albastră.
„Bizonul” a mărturisit că i s-a părut normală perioada în care a fost ținut pe bancă, titular în atacul lui FCSB fiind Denis Alibec (29 de ani), deoarece, în opinia lui, actualul jucător de la Astra era cel mai bun vârf din România, la acel moment. Însă, Gnohere nu înțelege motivul pentru care au existat mai multe perioade în care a fost ținut pe post de rezervă, deși Alibec plecase de la echipă.
Wilfred Moke a intervenit și, în mod ironic, a spus că Gigi Becali ar trebui întrebat de ce Gnohere nu primea minute în tricoul lui FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER