Paul Papp (30 de ani), fundașul lui Sivasspor, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit că este rapidist de mic.
Deși a câștigat două trofee cu rivala FCSB, titlul de campion și Cupa României în sezonul 2014-2015, Paul Papp a recunoscut: „Eram fan rapid, fan Pancu. Ai văzut unde te duce viața?”.
„Îmi plăceau suporterii, nu ratam niciun meci. Îl țin minte pe Șumudică, intra și dădea goluri. La Farul el m-a adus și când am călcat prima dată în Constanța mi-a spus «Bă, copile, nu-ți face probleme că tu o să joci titular». Eh, ce încredere îți mai trebuie?”, a spus Paul Papp, la ProSport Live.
Paul Papp și Marius Șumudică au mai colaborat la Farul Constanța și Astra Giurgiu, iar fotbalistul speră să o facă din nou, de această dată la Rapid. Și tehnicianul lui Gaziantep a declarat în nenumărate rânduri că își dorește să câștige un titlu de campion în Giulești și din postura de antrenor.
Întrebat dacă despre această posibilă colaborare, Papp a răspuns fără să stea pe gânduri: „Da. De ce nu? E un antrenor foarte bun și chiar e pe placul meu. E unul dintre cei mai buni antrenori români, să fim realiști”.
„Nu cred că ar fi nicio problemă să merg la Rapid, după ce am jucat la FCSB, pentru că eu îmi fac treaba pe teren, sunt jucător profesionist. Ce credeți, că mă duc la Rapid și stau cu gândul la Steaua”, a adăugat Paul Papp.
Paul Papp a jucat pentru FCSB în perioada 2014-2016, apoi a plecat în Elveția, la Wil. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Unirea Dej, FC Botoșani, Vaslui, Farul Constanța, Chievo Verona, Astra Giurgiu, Karabukspor și Sivasspor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER