Un fost căpitan de la FCSB dezvăluie care este adevărata valoare a lui Toni Petrea: „Lumea îl percepe ca secund, dar…”

Anton Petrea, antrenorul echipei FCSB urmareste meciul de fotbal contra formatiei Universitatea Craiova din etapa 9 a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, miercuri, 19 mai 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Alex Bourceanu (36 de ani), fost căpitan al celor de la FCSB, a comentat numirea lui Toni Petrea (46 de ani) pe banca echipei, în locul lui Edi Iordănescu (43 de ani).

Alex Bourceanu a colaborat cu Toni Petrea pe vremea când noul antrenor al roș-albaștrilor era secundul lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani)!

Bourceanu a vorbit despre adevărata valoare a lui Petrea, spunând că FCSB a avut un sezon foarte bun sub comanda acestuia, în sezonul precedent.

Alex Bourceanu dezvăluie care este adevărata valoare a lui Toni Petrea: „Lumea îl percepe ca secund, dar…”

Alex Bourceanu a dezvăluit care este adevărata valoare a lui Toni Petrea: „Lumea se raportează doar la rezultatele pe care le-am avut noi acum 8-9 ani. Și, de o parte a suporterilor, este perceput ca un secundul lui Reghe. Dar, FCSB a avut un sezon foarte bun, cel precedent, și până cu trei sau patru etape înainte de final, până la acel gol, când mingea a sărit în terenul de la Giurgiu, la acea lovitură la ultima fază a CFR-ului, au fost foarte aproape de titlu.

Iar în timpul sezonului regulat au arătat că sunt cea mai bună echipă a campionatului. Sigur, CFR a câștigat titlul. CFR a fost cea mai bună din play-off, dar FCSB a dominat sezonul regulat. A etalat un fotbal mai bun”, a spus mijlocașul la Digisport. Alex Bourceanu a vorbit și despre înlocuirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică: „Nu știu dacă este o alegere bună. Nu-l pot analiza ca antrenor principal decât prin prisma rezultatelor din sezonul trecut”, a mai spus Bourceanu.

Publicat: 21 11. 2021, 10:13
Actualizat: 21 11. 2021, 10:14