A uitat de rivalitatea cu Dinamo! Un fost jucător al FCSB-ului solidarizează cu fanii din DDB: „Nu concep să retrogradeze!”
Dorin Goian, fost jucător al FCSB-ului, a uitat de rivalitatea cu Dinamo și susține că le dorește fanilor-acționari de la formația roș-albă să reușească să salveze clubul de la retrogradare.
Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.
Dinamo se află pe locul 14 din Liga 1, cu 27 de puncte obținute după 28 de meciuri jucate.
Dorin Goian solidarizează cu fanii lui Dinamo
Fostul fotbalist susține că nu concepe ca Dinamo să retrogradeze din Liga 1. Acesta își dorește ca fanii-acționari să smulgă formația roș-albă din „ghearele” lui Pablo Cortacero și s-o readucă acolo unde îi este locul.
„Nu este deloc ușor pentru cei de acolo. Eu îmi doresc să se ajungă la o finalitate în favoarea clubului Dinamo. Deși foarte mulți sunt sceptici, eu cred că susținătorii lui Dinamo trebuie să lupte pentru a-și recâștiga echipa înapoi. Campionatul românesc ar fi mult, mult mai sărac fără un club ca cel de acolo și personal îmi doresc să se redreseze situația și să se găsească cea mai bună variantă. Eu nu concep ca Dinamo să retrogradeze, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva. Am încredere că vor găsi soluția și din punct de vedere material, cât și sportiv și consider că au un lot care să obțină rămânerea în Liga 1.
Din păcate, nu doar Dinamo suferă din cauza banilor, în general sportul românesc se confruntă cu probleme de acest fel, iar asta trebuie să le dea de gândit celor cu factor de decizie, care conduc acest fenomen. Este clar că sportul, cel mai important ambasador al României, riscă să își piardă din ce în ce mai mult din ceea ce era odată!”, a declarat Dorin Goian, pentru Realitatea Sportivă.