Eduard Stăncioiu, fost portar la FCSB, a dezvăluit motivul pentru care nu a semnat cu rivala Dinamo, asta deși a avut o discuție cu Cristi Borcea, patronul de la acel moment al „câinilor”.
Eduard Stăncioiu (40 de ani) a evoluat timp de doi ani la FCSB, în perioada 2016-2018.
Acesta s-a retras din cariera de fotbalist, în vara lui 2019, de la Universitatea Craiova.
Fostul goalkeeper a dezvăluit faptul că Dinamo l-a dorit pe acesta și chiar ar fi avut o discuție cu Cristi Borcea. Însă, Stăncioiu nu a fost mulțumit cu oferta făcută de „câini” și, astfel, a refuzat să semneze.
„Așa este. Am avut o întâlnire cu domnul Cristi Borcea, dar după aceea nu s-a mai concretizat nimic. Nu mi-a convenit oferta. Era chiar în atunci înainte să plec de la Sportul. Nu îmi pare rău că nu m-am dus la Dinamo. Nu știu dacă era bine sau rău”, a declarat Eduard Stăncioi, pentru Fanatik.
Cât despre echipa preferată, Stăncioiu susține că simpatizează Sportul Studențesc, formație la care s-a format ca fotbalist.
„Sportul Studențesc! Acolo am crescut din 1987, de la șase ani și până în 2006. A fost un club extraordinar. Îmi pare rău că a dispărut. În 2004-2005 am avut o serie de aproape 500 de minute fără gol primit. A fost un grup extraordinar la Sportul, o trupă mișto și băieți de caracter. Păcat că nu am câștigat și trofee, dar a fost o perioadă foarte frumoasă. Am mai avut și la CFR o perioadă asemănătoare”, a mai spus Eduard Stăncioiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER