Un fost jucător de la Dinamo regretă perioada scurtă petrecută în „Groapă”: „Mai aveam multe lucruri de arătat!” + Mesaj pentru suporterii roș-albilor
Simon Zenke, fost jucător la Dinamo, regretă faptul că nu a stat mai mult timp la formația roș-albă, deoarece ar fi avut multe lucruri de arătat. Acesta a avut un mesaj superb pentru suporterii lui Dinamo.
Simon Zenke a evoluat timp de un sezon în tricoul lui Dinamo, în perioada 2018-2019.
În prezent, nigerianul joacă pentru Menemen Spor, echipă aflată în liga a doua din Turcia.
Simon Zenke regretă perioada scurtă petrecută la Dinamo
Fotbalistul, în vârstă de 32 de ani, și-ar fi dorit să evolueze o perioadă mai lungă în tricoul lui Dinamo. Deși nu a stat prea mult la gruparea din „Ștefan cel Mare”, nigerianul susține că a rămas uimit de suporterii dinamoviști, pe care îi consideră de „Champins League”. Acesta le dorește fanilior-acționari să reușească în demersul lor de a salva echipa roș-albă.
„Mi-ar fi plăcut să stau o perioadă mai lungă la București, mai aveam multe lucruri de arătat. N-a fost să fie, dar port respect clubului și, mai ales, am fost întotdeauna impresionat de suporteri. Cu sentimentele pe care le arată, cu dragostea lor, au arătat că sunt de Champions League. Succes în demersul lor de a ridica Dinamo la nivelul de top! Îi salut de la distanță pe toți «câinii roșii»”, a declarat Simon Zenke, pentru GSP.
Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.
Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 19 puncte obținute după 18 meciuri jucate.
300.000 de euro este cota lui Simon Zenke, conform transfermarkt.com