Un fost jucător de la FCSB nu pariază pe trupa lui Toni Petrea în lupta pentru titlu. „Din teren, așa mi s-a părut!”. De ce are nevoie echipa patronată de Becali
Florin Gardoș, fostul jucător al celor de la FCSB care în prezent evoluează pentru Academica Clinceni, nu pariază pe trupa lui Toni Petrea în lupta pentru titlu din sezonul 2020 – 2021.
Fostul fundaș al FCSB-ului crede că CFR Cluj are prima șansă la câștigarea titlului în sezonul actual și a explicat de ce.
Mai mult, internaționalul român este de părere că și Universitatea Craiova ar fi avut principala șansă la titlu, dar doar lipsa lui Elvir Koljic a făcut ca oltenii să iasă din această luptă, chiar dacă în prezent ocupă locul 3 în clasamentul play-off-ului.
Florin Gardoș nu pariază pe FCSB în lupta pentru titlu
„Craiova a arătat foarte bine, au arătat că sunt puternici mai ales în ultimele două-trei etape. Eu spuneam la începutul campionatului că, dacă Cicâldău și Koljic rămân, Craiova avea principala șansă la titlu. Așa simțeam atunci, pentru că îi cunosc.
Cred că s-a simțit mult lipsa lui Koljic, pentru că s-a accidentat, dar și așa sunt acolo mulți jucători buni și rămâne de văzut. E poate cel mai palpitant play-off de când s-a trecut la acest format”, a spus Florin Gardoș pentru Digi Sport.
Florin Gardoș: „FCSB are nevoie de mai multă maturitate!”
„Din teren, CFR mi s-a părut echipa mai organizată. Clar este echipa mai matură și mi se pare, strict ca grup, o echipă mai puternică. FCSB, în schimb, are mulți jucători talentați și care pot decide soarta unui meci. Deci aici se face diferența.
FCSB ar avea nevoie de mai multă maturitate și pare a avea lotul cam subțirel. Dacă lipsesc câțiva titulari, există câțiva tineri buni, dar totuși sunt tineri, 18 -19 ani. Chiar dacă nu e un nivel super ridicat în Liga 1, totuși în play-off e altceva”, a explicat Florin Gardoș.
CFR Cluj e pe primul loc în Liga 1
CFR Cluj este lider în clasamentul play-off-ului după patru etape jucate în sezonul 2020 – 2021, după ce FCSB a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-2, și a picat pe locul 2, cu 39 de puncte, la două în spatele campioanei României. Gruparea din Bănie este pe trei, cu 37 de puncte, la patru distanță de ardeleni.