Florin Prunea (53 de ani), fostul oficial din Liga 1, a lansat o serie de acuzații grave la adresa lui Flavius Stoican (45 de ani).
Fostul oficial de la Poli Iași și Dinamo București, Florin Prunea, a făcut o serie de dezvăluiri despre actualul antrenor al formației din „Ștefan cel Mare”.
Florin Prunea și-a adus aminte de perioada în care Flavius Stoican era antrenor principal la Poli Iași lasă de înțeles că acesta i-ar fi propus lui Gigi Becali în 2018, atunci când conducea gruparea din Copou, să cedeze meciul în favoarea lui FCSB.
Pe 7 mai 2018, cu trei etape înainte de finalul sezonului, Poli Iași a învins-o pe FCSB în play-off-ul Ligii 1, scor 1-0, iar echipa finanțată de Gigi Becali a pierdut titlul în fața lui CFR Cluj. Pe 22 mai, latifundiarul din Pipera dezvăluia că îl costa 200.000 de euro ca FCSB să fie campioană. În februarie 2020, Becali aducea noi acuzații. „Dacă voiam să fiu campion, trebuia să fac un singur lucru, să dau 200.000 de euro când am jucat cu Iaşiul ca să câştig meciul. Atâta mi s-a propus: «domnule, îmi dai 200.000 şi îţi dăm meciul»”.
„Referitor la Stoican… a fost antrenor la Poli Iași, unde am stat președinte 5 ani și jumătate. Vă aduceți aminte când Gigi Becali a spus că «de la Iași mi s-a cerut o sumă de bani să iau campionatul, și n-am vrut?» Cine era antrenor la Poli Iași atunci? De ce Eugen Trică nu mai este antrenorul secund al lui Stoican, și nici măcar prieten?
Există un dosar pe rol la Iași vizavi de chestia asta, un meci Poli Iași – FCSB 1-0, gol Andrei Cristea. De ce, după aceea, Stoican cu Trică n-au mai avut treabă? Bine, Trică n-a avut nicio vină.
Asta spun, nu e în regulă. Apoi te duci și stai 3 etape la Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Ia întrebați-l pe domnul Sarcină cum Viitorul Pandurii a pierdut copiii ăia, jucătorii, gratis! Ia să vedeți pe la ce echipe au ajuns”, a spus Prunea la emisiunea „Stop pe Piept”, de pe Național FM.
Asta nu e tot! Florin Prunea și-a adus aminte și de momentul în care Flavius Stoican a fost surprins cântând manele la Iași în momentul în care Ilie Balaci, cel care îi era naș antrenorului de la Dinamo, era înmormântat.
„Dinamo are un antrenor manelist, Stoican nu are ce căuta acolo. Este o rușine pentru istoria acestui club să aibă un antrenor ca Stoican, la ce antrenori am cunoscut acolo. Când am văzut, înainte de meciul cu Botoșani, că a zis că n-au nimic de pierdut, m-am gândit că el n-are nimic de pierdut, că n-are nimic în comun cu cultura acestui club. Dar suporterii dinamoviști au de pierdut! Am rămas siderat!
Să vă mai spun o istorisire cu Stoican. Când a venit antrenor la Iași, Iașul l-a dat afară pe Neagoe, care a câștigat play-out-ul cu 15 meciuri fără înfrângere. El era în oraș de 3 zile, dar nu l-a sunat pe Neagoe să-i spună că vor să-l pună în locul lui. Asta ca să vedeți caracterul lui.
Știți cine e nașul lui Stoican? Ilie Balaci! În ziua înmormântării lui Ilie Balaci, el n-a fost la înmormântare. Seara cânta manele la un microfon, la Iași! În ziua înmormântării nașului său”, a adăugat Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER