Cosmin Contra se pregătește de debutul pe banca lui Dinamo, iar Geraldo Alves a avut numai cuvinte de laudă pentru tehnicianul care l-a pregătit la Petrolul.
Fostul apărător din Liga 1 e convins că Dinamo poate câștiga titlul după revenirea lui Cosmin Contra în „Ștefan cel Mare”. Luni, de la ora 21:00, roș-albii o vor întâlni pe Chindia, la Ploiești. În prima etapă, sub comanda lui Gigi Mulțescu, Dinamo a remizat pe Arena Națională cu Hermannstadt, scor 1-1.
„Contra are spirit de campion! El ține vestiarul, cred că Dinamo are nevoie de asta. Trebuie să i se dea timp, mi-a plăcut discursul lui, unul inteligent. El a venit cu marcaj de teren, cu benzi, a venit cu spanioli. Mi-au plăcut antrenamentele cu el, era ceva diferit, mai ales că la Petrolul au venit jucători din divizia a doua și chiar a treia din Franța. Din ce am văzut, cred că Dinamo mai are nevoie de fundași centrali, dar și de bandă”, a spus Geraldo Alves, la ProSport Live.
„Am o răspundere foarte mare, dar am mare încredere în acest proiect solid. Trebuie schimbate multe lucruri. Acționarii din DDB au făcut o treabă extraordinară. Primul obiectiv este acela de a intra în play-off, este singurul obiectiv pe care îl am în minte, iar în doi-trei ani să luptăm pentru titlu”, a afirmat Cosmin Contra, la conferința de presă de duminică, de la Săftica, unde a fost prezent și patronul Pablo Cortacero.
Cosmin Contra și Geraldo Alves au colaborat la Petrolul Ploiești, în perioada în care prahovenii au câștigat Cupa României, în 2013. În finala de pe Arena Națională, Petrolul a învins-o cu 1-0 pe CFR Cluj.
Portughezul s-a retras de la Astra Giurgiu, acolo unde a câștigat campionatul României cu Marius Șumudică pe bancă, dar și Supercupa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER