Un fost stelist strâmbă din nas după ultimele decizii ale lui Reghe: „El întotdeauna e undeva prins pe drum”. Fotbalistul luat la ochi după ultimele jocuri

Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a fost nevoit să improvizeze în ultima vreme în ceea ce privește alegerea formației de start, din cauza randamentului scăzut dat de unii jucători, dar și din cauza accidenterilor dese din tabăra roș-albastră.

Mihăiță Pleșan, mijlocașul român care a trecut și pe la Steaua între 2007-2010, a vorbit despre noul post pe care evoluează Adi Popa în ultima vreme, dar și despre performanța steliștilor, de aseară, când au întors rezultatul cu Osmanlispor și au învins cu 2-1. Vizat de Pleșan a fost și Muniru, care a dat dovadă că are evoluții inconstante în ultima vreme, atât în campionat, cât și în competițiile europene:

„Adi Popa e cel mai constant dintre mijlocașii Stelei și ar trebui folosit pe postul lui. Muniru nu mi-a spus niciodată nimic și nici acum nu-mi spune nimic. Nici pe faza de atac, nici pe apărare. El întotdeauna e undeva prins pe drum”.

 „Steaua a început foarte prost, dacă era 2-0 la pauză pentru turci nu se mira nimeni. Dar a jucat bine în repriza a doua. Astra, în schimb, a jucat excepțional din punct de vedere tactic pe toată durata meciului”, a declarat Pleșan la Dolce Sport.

Publicat: 26 11. 2016, 08:30
Actualizat: 26 11. 2016, 08:30