Un fotbalist de la FCSB, propus la echipa națională. „Este un fundaș complet. Ar fi titular fără probleme”
Dorin Goian s-a lăsat de fotbal în anul 2016 și s-a apucat de antrenorat. Până acum a stat pe banca echipei Bucovina Rădăuți, iar în iarnă a fost la un pas de Poli Iași, dar în locul său a fost preferat Mircea Rednic. Goian a jucat cu Mirel Rădoi la Steaua și îi pare tare rău că noul selecționer nu poate chema la națională un fundaș de la FCSB.
Dorin Goian și Mirel Rădoi au fost ani buni colegi la Steaua și la echipa națională. Acum amândoi sunt antrenori. Goian este tare bucuros că Rădoi este selecționerul echipei naționale și speră să califice echipa la Campionatul European.
„Performanţele echipei naţionale de tineret l-au adus la prima reprezentativă! Sunt mândru şi fericit pentru el, noi suntem colegi şi la licenţa PRO acum. Are însă nevoie de susţinerea noastră aşa cum ar fi avut nevoie şi Guriţă (n.r. – Cosmin Contra). Dar noi românii suntem pretenţioşi şi imediat dăm în cap! Uităm prea uşor realitatea fotbalului românesc şi visăm numai calificări!”, a declarat fostul funndaș al naționalei la Telekom Sport.
Goian a văzut că naționala a avut mari probleme în defensivă și regretă că Mirel Rădoi nu poate apela la un jucător de la FCSB.
„Preferatul meu din Liga 1 ştii cine este? Bogdan Planic, un fundaş complet în apărare, plasament foarte bun, este un fotbalist constant. Păcat de faptul că nu este român, era perfect pentru echipa naţională, ar fi fost titular fără probleme!
Ştii contractul lui expiră în vară şi nu prea mai vrea să semneze prelungirea…
Părerea mea este că Gigi Becali ar trebui să găsească orice varianta să îl convingă să rămână. Un jucător defensiv aşa cum este el nu ai în ţară!”, a mai declarat Dorin Goian.
Bogdan Planic este la FCSB din anul 2017. Este de naționalitate sârbă și a jucat două partide în naționala U21 a țării sale.