Un fotbalist vasluian a murit pe terenul de fotbal!
Jucătorul de fotbal de la echipa vasluiană Magic Deleni, care a
intrat în stop cardio-respirator pe terenul de fotbal la o partidă
din campionatul județean, a murit, duminică seară, la Spitalul
„Sfântul Spiridon” din Iași, la vârsta de 24 de ani.
Transferat de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui la Spitalul
„Sfântul Spiridon” din Iași la foarte scurt timp de la incidentul
petrecut, duminică, pe terenul de fotbal din localitatea Zăpodeni,
Andrei Pricop nu a mai ieșit din starea de comă în care se afla și,
după câteva ore de eforturi ale medicilor ieșeni de a-l salva,
tânărul a decedat.
„Încă din momentul în care a ajuns la Spitalul „Sfântul
Spiridon”, medicii ne-au comunicat că șansele de supraviețuire ale
pacientului sunt minime, mai ales că între timp a mai suferit un
stop cardio-respirator. Noi totuși am sperat că ar putea să-și
revină, având în vedere că la spitalul din Vaslui a dat semne de
activitatea cerebrală. Însă, din păcate, aseară (duminică – n.r.)
ni s-a transmis de către colegii de la Iași că tânărul a murit,
urmând a se face necropsia cadavrului pentru a se stabili și cauza
exactă a decesului”, a declarat Daniel Ungureanu, medic în
cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.
Tânărul în vârstă de 24 de ani a intrat în stop cardio-respirator
în minutul 38 al partidei de fotbal dintre Avântul Zăpodeni și
Magic Deleni, moment în care arbitrul a oprit meciul și i-a acordat
jucătorului primul ajutor.
După incidentul petrecut în minutul 38 al partidei dintre Avântul
Zăpodeni și Magic Deleni, arbitrul a decis ca partida să nu mai fie
reluată, urmând ca tot AJF Vaslui să stabilească dacă meciul se va
rejuca în totalitate sau din minutul în care a fost oprit.
Constantin Tabarcea, Michael Klein, Ștefan Vrăbioru, Cătălin Hîldan
sau Cristi Neamțu sunt doar câțiva dintre jucatori râmani ce au
murit pe terenul de fotbal.