Impresarul Leonid Istrati, agentul lui Giedrius Arlauskis, l-a acuzat de neseriozitate pe fotbalistul Andrei Prepeliță (29 de ani) acum, când acesta din urmă a semnat deja cu Ludogoreț. Agentul a postat, duminică, pe pagina sa de facebook un mesaj prin care susține că mijlocașul ex-stelist era aproape de ajunge în Turcia, la Antalyaspor, club care i-a transferat în această vară pe foștii jucători ai Barcelonei, Samuel Eto’o și Ronaldinho, dar i s-a părut ciudat că Prepeliță a „schimbat macazul” în ultima clipă și a ales să joace la Ludogoreț.
Istrati: „I-am oferit lui Prepeliță varianta Antalyaspor, una foarte generoasă”
„I-am oferit lui Andrei Prepeliță varianta Antalyaspor, una foarte generoasă. Președintele clubului turc chiar s-a grăbit să anunțe că aduce un star român. Este un proiect foarte ambițios acolo. Prepe a promis că semnează și s-a răzgândit. Ciudat, însă se mai întâmplă. Prepe și-a asumat această decizie și nu poate fi acuzat de nimic. Îi doresc succes la noua echipă”, a scris Leonid Istrati.
Leonid Istrati, primul din stânga, aici alături de un jucător de-al său, Bibras Natcho, mijlocaș la ȚSKA Moscova
ProSport a aflat de fapt cum au stat lucrurile în negocierile dintre Prepeliță și Antalyaspor. Fiind jucător liber de contract și neavând un contract de reprezentare cu un anumit agent, internaționalul român a fost abordat de mai mulți impresari pentru a i se găsi o echipă. Unul dintre ei a fost Leonid Istrati. Prepeliță i-a dat acestuia o împuternicire doar pentru a-l reprezenta în negocierile cu Antalyaspor, așa cum și-a dat acordul și altor agenți aflați în discuții cu alte cluburi din străinătate.
Prepeliță a fost primit foarte bine la echipa bulgară, cu care a semnat un contract pe doi ani
Prepeliță își dăduse acordul pentru a juca la Ludogoreț
După ce a obținut acordul scris al lui Prepeliță, Istrati a revenit și i-a comunicat fotbalistului suma pe care i-o oferă Antalyaspor, dar l-a atenționat că trebuie să dea un răspuns în aceeași zi, pentru că altfel turcii se vor reorienta. Internaționalul român a refuzat oferta celor de la Antalyaspor și și-a dat acordul de a evolua pentru Ludogoreț. Numai că turcii au jucat puțin la calceama și nu s-au mai orientat către un alt jucător, ba dimpotrivă, au revenit și au mărit oferta pentru Prepeliță. Era însă târziu, Prepeliță nu voia să-și încalce cuvântul dat celor care l-au ajutat să ajungă la campioana Bulgariei.
Prepeliță a apucat să debuteze, sâmbătă, pentru Ludogoreț. El a jucat 25 de minute în amicalul pe care campioana Bulgariei l-a pierdut cu Lokomotiv Moscova, scor 0-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER